Anul trecut a fost, probabil, cel mai frumos an pe care l-am petrecut, cel puțin din punct de vedere al aventurilor pe care l-am avut, a oamenilor cu care am călătorit și a locurilor noi pe care le-am descoperit. Era, evident, normal să încerc să îl termin în aceeași notă și să încep 2022 cu o nouă experiență.

Spun aceste lucruri pentru că felul în care am petrecut revelionul nu a fost nimic planificat, ci pur și simplu o serie de fapte care s-au legat și ne-au oferit, mie și Cristinei, posibilitatea de a petrece noaptea dintre ani într-o autorulotă. Și vă zic, de mult voiam să vedem cum e, pentru că dorim fie să ne luăm și noi una, fie să închiriem și să plecăm câteva luni prin Europa.

Revenind, cu câteva zile înainte de finalul anului, primesc un telefon de la Cosmin, unul dintre oamenii faini care dețin CarPath. Voiam de mult să discut cu el pentru a închiria o rulotă să merg la Oslea Hike and Ride, dar și pentru la primăvară-vară, să cutreierăm Europa. Nu a durat mult și m-a întrebat ce fac de revelion, iar când i-am zis că nu avem planuri, m-a întrebat de ce nu închiriez un camper ca să merg la schi undeva. Zis și făcut!

Pentru cei ce nu îi cunosc, CarPath este o firmă ce închiriază autorulote, dar nu orice fel de rulote, ci acelea care vin cu tot confortul (și de ce nu, luxul), de acasă. Te fac să te simți ca într-un mic apartament sau cameră de hotel, indiferent unde mergi. Destul acum, că revenim la dotări mai încolo. Vă zic de acum că articolul nu e plătit de CarPath, ci doar vreau să vă împărtășesc cât de faină a putut să fie toată experiența.

Locația pentru revelionul cu camperul

Nu am avut zile libere de revelion, așa că nu ne-am permis să plecăm departe. Am preluat camperul de lângă Brașov și ne-am îndreptat spre Padina, în inima Bucegilor. Prognoza arăta ploaie și temperaturi în creștere în toată țara. Am riscat și am zis ca în miezul munților o să se păstreze totuși frigul și zăpada.

Revelionul la camper, la Padina în Bucegi.jpg

Drumul forestier spre cabana Padina, la ieșirea din chei

Vă zic sincer, am fost suprins să văd cât de stabilă este o mașină atât de mare la drum întins. Dar mai ales cât de bine se descurcă pe un drum acoperit cu gheață și zăpadă (cei ce au mers iarna pe drumul spre cabana Padina, știți la ce mă refer). Mașina a urcat cu ușurință spre Dichiu, iar pe porțiunea de drum forestier nu am avut emoții nicăieri, nici măcar fără lanțuri.

Revelionul la camper, la Padina în Bucegi.jpg

În zona cheilor a fost un pic cam strâmt, dar am trecut de dimineață, ca să nu ne intersectăm cu trafic

Totuși, pentru că nu știam la ce să ne așteptăm de la capacitățile off-road ale Fiatului (da, la baza e un Fiat), am decis să înoptăm la Dichiu, ca apoi să ocolim lacul de dimineață, pe 31 decembrie. Seara aceea a fost superbă, rece, cu -5 C, cer senin peste Dichiu și o sumedenie de vulpi alergându-se și jucându-se pe platoul din fața cabanei. Ba chiar am ieșit cu Cristina puțin să facă niște astro.

Revelionul la camper, la Padina în Bucegi.jpg

Cerul de deasupra Dichiului, cu luminile Ploieștiului în zare

Revelionul la camper, la Padina în Bucegi.jpg

Cerul de deasupra Dichiului. Norii ăia prevestau vântul ce urma

Însăăăăă, pe la 3am, avertizarea de vânt puternic și vreme rea s-a adeverit, avertizarea care noi speram din tot sufletul să nu se concretizeze. Sunetul vântului șuierând cu 100km la oră pe șaua Dichiu ne-a trezit, iar rulota era fix ca o velă în vânt, șuiera și se mișca la fiecare rafală. Ce era de făcut, am pornit motorul și am coborât până la Zănoaga, am tras pe marginea drumului și ne-am reluat somnul de frumusețe. Destul de mișto să poți muta tabăra atât de ușor. De dimineața, plugurile deja erau pe șosea, iar noi am ajuns repede la parcarea de la Padina.

Ziua 1

Odată ajunși la Padina ne-am pus pe pregătit micul dejun. Camperul avea aragaz cu 3 ochiuri, frigider și congelator. Ne-am făcut repede niște ochiuri, cereale și cafea, am încălzit apa pentru termosuri și eram good to go în cam 30min.

Revelionul la camper, la Padina în Bucegi.jpg

Cafeaua de dimineață. Am venit cu vesela noastră, iar french press-ul e nelipsit din mașină

Revelionul la camper, la Padina în Bucegi.jpg

Micul dejun, înainte de plecare

La plecare am tras obloanele termice (da, există așa ceva, pentru ca rulota să nu piardă căldură), am pus centrala la 12c (fiță, să nu inghețe ceva pe acolo și să te întorci la căldură de pe tură). Până atunci era setată la 17c, ca să fie o temperatură comodă cât dormeam. Și am plecat spre Tătaru. Ninsese de curând și stratul de zăpadă era consistent. La plecare chiar aveam speranțe, vântul bătea, erau chiar ferestre cu soare. Însă era extrem de cald, meteograma spunea ca pragul de inghet era undeva la 2400m, mult peste vârful Tătaru. Cei 50 de cm de zăpadă erau umezi, grei și nu permiteau deloc alunecarea la vale. Ne-am retras după doar o coborâre, totuși fericiți că am fost pe munte, la aer.

Revelionul la camper, la Padina în Bucegi.jpg

La plecare spre Tătaru, Cristina era super încântată

Revelionul la camper, la Padina în Bucegi.jpg

Urcarea părea chiar promițătoare

Să zic că ne-am întors pe la 2, ne-am schimbat și am aruncat echipamentul de tură în “garajul rulotei”. Da, are un spațiu enorm, sub zona de dormit din spate, încalzit, unde îți poți lăsa echipamentul de camping sau sportiv, sau să îți pui focile la uscat. Noi ne-am spălat, duș cu apă fierbinte, ca apoi să ne pregătim pentru seara dintre ani și sosirea lui Petre. Am scos niște cârnați de casă de la congelat, am pregătit un platou cu gustări, am savurat o bere bună, iar ca să treacă timpul mai repede, am început să construim un igloo în fața rulotei, spre deliciul copiilor care erau prin zonă.

Revelionul la camper, la Padina în Bucegi.jpg

Good beer, happy face

Revelionul la camper, la Padina în Bucegi.jpg

Făcând cârnații la primus

Revelionul la camper, la Padina în Bucegi.jpg

Petre lucând la igloo

Petre a sosit mai târziu și a luat locul de dormit pe patul din fața rulotei. Încap până la 6 oameni în rulota aceea, 2 în față, 2 în spate, iar la nevoie, 2 pot dormi la mijloc, pentru că masa și cele 2 canapele se rabatează în formă de pat.

Seara a fost super chill, am pus muzică, am scos scaunele de camping afară, iar cât cârnații se făceau la primus (nu am vrut să împut camperul de miros de prăjeală), noi am admirat norii, muntele și am încercat să terminăm igloo-ul. Am mâncat înăuntru și apoi ne-am uitat la filme despre ce sporturi ne plac nouă. Ba chiar ne-au vizitat și colindătorii.

Evident că am adormit înainte de miezul nopții, dar ne-au trezit artificiile de la cabane, așa că am putut să admirăm spectacolul, puțin buimaci.

Revelionul la camper, la Padina în Bucegi.jpg

Movie night, după masa tare bună

Revelionul la camper, la Padina în Bucegi.jpg

Pentru că țineam centrala pe 17 C, au fost nevoie de niște papucei pentru a ne fi mai cald la picioare

Ziua 2

Din păcate, dimineața a fost o dezamăgire. Peste noapte s-a încălzit până la 7 C, a plouat, iar cea mai mare parte din zăpadă dispăruse. Ideea noastră de a merge măcar pe foci pe un traseu ușor nu era validă, pentru că ploua mocanește. Deci, micul dejun a fost leneș rău, iar aproape de prânz am plecat, Petre spre casă, noi să returnăm camperul.

A fost amuzant să parcurgem destul de greu drumul forestier, pentru că micul BMW al lui Petre, cu tracțiune spate, se chinuia mai la toate curbele și pantele. Rulota, deși îi săriseră lanțurile montate în acea dimineață, înainta fără probleme.

Concluzia

A fost o experiență minunată, care ne-a convins că așa vom merge la Oslea, dar mai ales că trebuie să repetăm experiența și în sezonul cald, în zone mai prietenoase cu rulotele. Ne tentează tare mult ideea de remote work dintr-una. Dacă ne urmăriți, știți deja cît de mult ne place marea din filmele pe care le facem de acolo. Sperăm ca la vară să mergem cu camperul în zona aceea.

Urmează și filmul CAMPERvelionului, de îndată ce îmi achiziționez un nou laptop, pentru că cel vechi a decedat.

Să ne vedem cu bine pe munte.

Revelionul la camper, la Padina în Bucegi.jpg