Acum 7 ani, când m-am apucat de ciclism, eram încă vamaiot înfocat , Vama încă mai avea speranțe de redresare iar marea, ca și acum, ocupa o parte importantă din sufletul meu. De când am făcut prima tură lungă pe bicicletă am zis că musai va trebui să merg, cândva, și cu bicla la mare. Iată că a trebuit să fie pandemie, să se pună hold la concursuri și să avem mult timp liber că să se întâmple. Nu am fost singur, l-am co-optat și pe Dan Mazilu cu mine, că să nu fie chinul la singular. Au fost 2 zile de august de vis, cu vreme blândă și trasee parcă scoase din filmele de aventură. Totul a început marți la 7 am, când am plecat de la km 0 Piață Universității , în direcția Călărași .
Traseu ziua 1, București – Călărași:
137km, 500m diferența (traseu aici)
Articolul si video complet aici
Traseul primeibzile a mers pe lângă salba de lacuri Valea Argovei, drumuri și locuri pe care le-am bătut de multe ori pe vremea când nebunia mea se numea pescuitul. Asfaltul este imaculat, mașini numeri pe degete, ai parte de dealuri mici și line și ești, aproape mereu, acompaniat de un lac lung șerpuitor. Satele sunt oprite în timp, case tradiționale, căruțe , bătrâni zâmbitori care răspund la orice “ziua bună” vei da . Așa e DJ303, între Călăreti și Mănăstirea , un tablou ascuns al Bărăganului , așa cum ar trebui el să fie.
Coborarea printre lacurile de la Frasinet
La Mânăstirea se termină salba de lacuri. Este un loc cu ușor iz de mare, de zonă lacustră, se simte fluviul în apropiere. Locul e plin de lacuri de acumulare mari, drumul mergând spre Călărași chiar pe diguri. Langă șosea se văd relicvele comuniste a ceea ce presupun că ar fi trebuit sa fie hidorcentrale sau ecluze, acum invadate de cuiburi de păsări, de turme de vaci și oi. Oricum, merită un popas să le pozați.
Ruinele ecluzelor de pe vremea comunismului
Prânzul l-am luat la Casa Stoian, din satul Ciocănești. Ieftin, mâncare super bună, gol.
Pranzul din ziua 1
Seara am petrecut-o pe plaja goală de la Dunăre, lângă Călărași . Hamacele le-am montat între plopii bătrâni de pe mal, am dat la pește ( da, am avut și lanseta cu mine ), am urmărit vapoarele trecând și am trăit liniștea fluviului în timp ce ziua se încheia. Malul Dunării , în această parte a lumii, e brăzdat de urmele comunismului, de orașe parcă nehotărâte, ca Silistra, încă prinse în anii greutății, cu blocuri gri, neîngrijite, cu șantiere părăsite și fabrici care aruncă umbre scheletice când soarele e jos. Însă tocmai sălbăticia și dezolarea asta pe mine mă atrag și mă linișteșc. E ceva din noi, cred, care ne apropie de istoria recentă a zonei.
Apusul peste Dunare, cu Silistra in fundal
Locul de campat langa Dunare
Traseu ziua 2, Călărași – Vama Veche:
160km, 1500m diferența (traseu aici)
Articol si video complet aici.
A două zi a fost deliciu și chin. Am băut cafeaua lângă râu, privind răsăritul.
Rasaritul peste Dunare
Dunarea am traversat-o cu unul dintre primele bacuri ale zilei, alături de familiile care, probabil, erau în drum spre mare. Primii km din Dobrogea au fost pe un drum de pământ pe lângă Dunăre, pe care aveam să îl plătim ulterior, teren minat cu colții babei.
Drumul pe langa Dunare, la Ostrov
Apoi au început dealurile, urcări seci, ce te măcinau încet. Până la prânz am făcut doar 37km , asta pentru că ne-am oprit într-o vie să mâncăm ceva struguri, să filmăm biclele, iar Dan a făcut până la ambele roți , având o singură camera. Am reparat-o pe cea din spate într-un garaj abandonat din satul Lipnița, iar roată față am lăsat-o cu toți colții babei în ea, sperând să țină până ajungem la un magazin. Și a ținut, până la Băneasa, unde am cumpărat petice că să reparăm camerele, Dan a luat o camera de 26, a tras-o greu peste janta de 27.5 și a lărgit gaură valvei presta cu o pilă, că să între valva auto de la nouă camera. Asta cât timp eu peticeam camerele sparte. La țară, încă , bicicletă este principalul mijloc de transport, iar magazinele au de toate pentru a te îngriji de hârburile nemuritoare ale sătenilor .
Dan reparand pana in garajul din Lipnita
Dan pilind gaura valvei ca sa incapa cea auto
Apoi au venit alte dealuri, unele line, altele demne să rivalizeze cu însăși Sultanul. La Tufani, doamne, 90m în mai puțin de 1km… Însă fiecare avea câte o răsplată, cate o coborâre lungă, mereu cu un lac, un sat sau drumul șerpuind la fundul văii. Soselele erau goale, vedeam asfaltul km întregi in fața ta, iar șoseaua ne aparținea.
Coboarile lungi ale Dobrogei
La Negru Vodă am ajuns storși , sumbri, fără mare chef de nimic. La fiecare 2 sate ne opream, beam pe nerăsuflate cola, apă , radler, rădeau sătenii din birturi de cum aspiram mâncare și lichide.
Marea a apărut la Albești , cu încă 20km de pedalat, dar măcar o aveam în față , vedeam șantierul de la Mangalia, speranță. Însă începuse vântul de față , iar dealurile erau înșelătoare , se înmulțeau pe măsură ce ziceam că e gata , am ajuns.
Biclele se odihneau pe plaja, noi eram in mare
Când am făcut stânga pe “Magheru”, în Vamă, îmi era greu de crezut că am ajuns. M-am dat jos de pe bike, am mers pe plajă și m-am aruncat în apă . Era 7pm, soarele după nori, vânt , apă mai rece. Eu obosit rău , îmi era frig, dar râdeam și săream în apă că un copil. Un vis de 7 ani, reușit în sfârșit.
După cum a comentat un prieten la filmuleț , ” legenda spune că încă înoată și rade …” ( aș fi vrut eu, dar tot la birou am ajuns ).
#LifeBehindBars
