Like & SUBSCRIBE la canalul de Youtube
Acum aproape 1 an, la mijloc de august 2020, în plin an pandemic și ieșiți pe șosele după câteva luni de stat în casă, eu și bunul meu prieten, Dan Mazilu, de la freerider.ro, am decis să facem o tură la care amândoi visam de multă vreme, respectiv o tură de bikepacking București – Călărași – Vama Veche.
Pentru cei ce ați aflat de poveste mai târziu, în episodul anterior am povestit cum a fost ziua 1 din aventura de bikepacking, zi în care am plecat de la București, am petrecut salba minunată de lacuri de la Valea Argovei – Frăsinet, ca apoi să înoptăm pe malul Dunării, la ieșirea din Călărași.

Răsăritul peste Dunăre

Pescarii la răsărit, pe Dunărea liniștită

Plecarea spre bac
A doua zi a început destul de târziu, mult peste orarul stabilit acasă. Asta pentru că, deși seara a fost deosebit de frumoasă și liniștită pe malul Dunării, într-o zi de marți, fără petreceri sau zgomot uman, după lăsarea întunericului a început o furtună teribilă. Nu a plouat, însă vantul a batut cu putere toata noaptea, iar zgomotul copacilor a făcut dificilă orice tentativă de a adormi. Frig nu a fost, doar mult vânt. Astfel, trezirea a fost grea, apoi Dan a ținut morțiș să facem o cafea la espresorul portabil pe care l-a adus cu el, iar noi, nițel mahmuri de la puținele ore de somn, am zăbovit ceva în a strânge hamacele.

Hamacul la răsărit

Espresorul portabil al lui Dan
La bac am ajuns la 9, iar la 9.20, aproximativ, puneam piciorul pe pământ dobrogean. Știam că a doua zi va fi mai grea, cu 160-170 de km de pedalat (mai mult ca ziua întâi) și 1600m diferență de nivel (față de cei 500 din prima). Însă Dobrogea are un farmec aparte, cei ce au fost acolo pot confirma. Frumusețea pâmăntului reiese din vârsta locurilor, a munților milenari, a văilor dintre sate, pline de cirezi și oi, a satelor în sine, mărginite ici colo de fântâni mai vechi ca Romania unită.
Iar fix la început, Dunărea te acompaniază preț de 20 de km și îți oferă energie parcă să plutești pe primele urcări. Fiecare vârf de deal te răsplătește cu priveliștea fluviului, șoselele au asfalt perfect, iar panoramele sunt un amestec de dealuri uscate, linii nesfârșite de plopi bătrâni și meandrele dunărene.

Coborarile lungi ale Dobrogei
Traseul ne-a purtat de la Călărași, pe cel mai sudic drum al Dobrogei românești, pe la Dervent, Dobromir, Șipotele, Cherchezu și Negru Vodă. Sunt locuri uitate de lume, cu case vechi, familii sărace, însă zone ce te fac să te oprești și să contempli dealurile, locuri unde totul are un farmec aparte. Cei ce au fost pe acolo știu despre ce vorbesc, este același sentiment și pe care îl ai și în Munții Măcin.

Drumul pe langa Dunare, la Ostrov
După Ostrov, am parcurs o parte din traseu pe malul fluviului, pe un drum de pământ, cu o priveliște frumoasă asupra Dunării. Primul sat în care am intrat a fost Lipnița. Greșeala de a nu o lua pe DN3 și de a trece prin sat nu a fost trecută cu vederea de zeii drumurilor neiertătoare ale Dobrogei. Străzile satului erau în reconstrucție, iar în dreptul utilajelor am decis să ocolim, noi viteji ce suntem, prin boscheții de pe marginea uliței. Un sătean aflat la poartă, pe un ton bătrân și răgușit, ne strigă “măi băieți mă, o să faceți pană!!”. Noi am râs, am continuat pe uliță și ne-am oprit la birtul satului, sa luăm prima cola a zilei. La ieșire, ȘOC!!! Roata spate a lui Dan era pe jantă, iar cea față pierdea aer rapid. Unde mai pun că Dan avea DOAR 1 CAMERĂ la el… Am tras într-un garaj părăsit și am încercat să reparăm ce puteam, ca de acolo să pornim în regim de avarie, cât de repede puteam, spre o primă localitate cu un magazin mai mare.

Dan reparand pana in garajul din Lipnita
Salvarea a venit la Băneasa, unde am găsit și petice, dar și camere de bicicletă. Norocul lui Dan a fost că avea roți mai groase, asemănătoare cu ce folosesc sătenii la hârburile lor de zi cu zi, cu balon mai gros. Vestea rea era că toate aveau valvă auto, iar janta lui Dan avea gaură pentru valvă presta. Așa că am cumpărat și o pilă, iar Dan a stat o oră să pileasca gaura din jantă, ca să facă loc valvei. Un spectacol pe placul puștilor și sătenilor aflați în trecere.

Dan pilind gaura valvei ca sa incapa cea auto
Eu nu am avut de ce să mă plâng. Anvelopele mele de cursiera cu balon de 28, Continental Ride Tour cu super extra giga protecție de pană, au mâncat, la propriu orice colți ai babei care le-au venit în cale. Orice spin găsit în ele avea capul bonțit.
Liniștiți acum, cu petice, camere și rezerve la noi, am părăsit DN3 și ne-am îndreptat înspre sud. Drumurile au rămas la fel de bune, fără gropi și cu asfalt proaspăt. Satele, însă, au devenit din ce în ce mai sărace, iar urcările din ce în ce mai grele. Ce mi-a rămas în minte a fost fântâna foarte veche din Șipotele, înconjurată de animale de ogradă, dar și “zidurile” (urcări demne de cursa Sultanu – The Wall) de la Tufani și Cotu Văii.

Fântâna din Șipotele

Șoselele goale din Dobrogea
La Negru Vodă am făcut ultimul popas, din film se vede că eram deja destul de obosiți, iar căldură ne dadea de furcă. De acolo, urcările au fost mai mici, însă deja erau acompaniate de vânt de față, semn că ne apropiam de mare. Am vrut să ocolim 2 Mai și Vama pe traseul de bike de la triatlon Fără Asfalt, însă lucrările la șoseaua din Limanu ne-au făcut să ratăm intarea. Așa că am luat-o pe drumul clasic, cel pe care îl știm cu toții.
Principala din Vamă, Magheru, era plină, la 7 seara, plaja deja se golea. Lumea se pregătea de cină sau de club. Am sprijinit biclele de o umbrelă, iar după un moment de ezitare, poate încă contemplând la traseul pe care tocmai îl terminasem, am sărit în apă, iar atunci tot vântul, penele, căldura și dealurile Dobrogei s-au topit. Noi eram în Vamă, iar o tură la care eu am visat de când m-am apucat de ciclism, era, în sfârșit, bifată de pe lista mea.
Nu pot să vă desriu cât de bună a fost shaorma de la Canapele și berea, în mașină în drumul spre casă.

Bicicletele, la apus, la final de tura de bikepacking in Vama Veche