Articol scris de Iuli si Andrei
Relive ‘Sarata-Monteoru MTB – #BikeBoint’
Asa cum sugereaza titlul, este vorba despre o reteta de toamna, insa nu una pentru medicamente sau muraturi, zacusca sau alte produse “d-ale gurii”, puse la conservat pe plaiurile mioritice pentru iarna, ci una de tura de MTB pentru o sambata de la inceputul unei luni octombrie cu o vreme prietenoasa si blanda.
Asadar ingredientele de baza sunt prieteni noi si vechi, cate o bicla de fiecare, echipament corespunzator, mult entuziasm tinut la fezandat toata saptamana precedenta, dar si ceva disponibilitate la efort, la care se adauga in mod obligatoriu un lant nou de bicicleta. Pe langa membrii echipei BikePoint, Andrei, Silviu si Iulian, s-au alaturat si fetele de la CiucasX3, Luiza si Cristina, Catalin de la BikeExpert, dar si bunul nostru prieten Silviu, toti motivati de faptul ca weekend-urile de MTB sunt numarate. Locatia aleasa in urma clasicelor negocieri din cadrul echipei a fost Sarata-Monteoru, in apropiere de Buzau.
Am lasat masinile in centrul statiunii (mult spus “centru”), iar dupa echipare, la insistentele padurilor si dealurilor ce ne strigau necontenit, am pornit pe soseaua asfaltata pret de vreo 2 km, pentru a intra in traseul de la cursa de MTB ce se tinea aici pana acum cativa ani, traseu care astazi este de motocross. Distractia ne-a fost intrerupta brusc dupa cca. 500 m pe drumul de exploatare, cand vocea lui Silviu s-a auzit din spate: “Mah, cred ca mi s-a slabit lantu’!!!”
Acest diagnostic provizoriu dovedindu-se a fi gresit. Lantul care era copt, cedase din 2-3 zale. Pe langa asta s-a contaminat si bicicleta Luizei, schimbatorul de foi avand nevoie de mici (sau mari) reglaje. Dupa un scurt brainstorming, nu a mai ramas nimic de facut si a trebuit sa organizam un service ad-hoc pe marginea drumului din padure. Omul zilei am putea spune ca a fost Catalin, care avea din intamplare un lant nou in masina, asa ca el si Andrei s-au intors la masini pentru a dota service-ul nostru la standarde corespunzatoare – un multitool mai mare, niste quick-releasuri de rezerva pentru lant si, evident, lantul. Oricum am facut o inginerie, ca lantul de 11 viteze l-am pus pe caseta de 10 pionioane. Mai caraia, dar macar a mers. Ne-am mandrit cu organizarea impecabila, fiecare avand rolul sau binedefinit. Cadrul imortalizat d mai jos este destul de sugestiv :).
De cati biciclisti e nevoie sa schimbi un lant?
Unii cu cheia, altii cu unsoarea, altii cu incurajarea
Concentrare maxima
Dar cum si asta face parte din viata de ciclist, am continuat drumul cu entuziasmul neatins, drum ce se scurgea intr-o urcare tot mai abrupta prin padure, numai bun de crescut pulsul. Fetele l-au cam apostrofat pe Andrei, care o tot dadea ca “Hai ca mai e putin, fara griji. Inca putin si am ajuns pe varf”. Insa urcarea am abordat-o lejer, purtand discutii intre noi pe portiunile unde panta ne permitea. Dupa ce am iesit din padure si urcarea s-a incheiat, am avut de strabatut pajistile bucurandu-ne de privelistea muntilor la nord si a campiilor in partea de sud. Datorita atmosferei curate, se zarea pana la mare distanta. Intre privelisti, unii dintre noi faceau eforturi mari de tot ca sa prinda niste “continut video”.
Push bike pe potecile abrupte din padure
Privelistea spre Baragan
Drumul de exploatare serbpuia pe creste
Fetele si pajistile 🙂
Roller coaster printre dealuri
Privelistea spre Intorsura Buzaului
Pe platou am simtit de parca ne-am fi teleportat inapoi in timp si spatiu, la tura noastra in Macin, din iunie. Dealurile erau pietroase si uscate, pline de ciulini si batute de vant. Parea ca suntem in gol alpin, nu la doar 600 m. Crestele erau serpuite de drumuri de caruta si masina, unele mai vechi si altele mai noi. Noi l-am ales pe cel ce parea ca duce dupa harta incarcata pe ceas ( am folosit aplicatia dwMap, ca de obicei)si am dat inainte pe urcari. Insa nu simteam nici inclinarea si nici obosoeala traseului de pana atunci, pentru ca in jurul nostru se desfasurau la dreapta muntii Buzaului iar la stanga Baraganul. Fusese deja ravasitul oilor cu o saptamana inainte, astfel ca stanile erau goale, ciobanii strangeau, iar cainii toti erau legati (slava cerului).
Dupa cateva urcusuri si coborasuri lungi si line, am ajuns in zona asupra careia am cazut cu totii de acord ca a fost cea mai distractiva, denumind-o “the rock garden”, o coborare rapida pe un drum cu pietre de dimensiuni variate. Pe cat de tehnica, pe atat de frumoasa a fost zona, intr-un cadru natural ce ne-a amintit de Macin Moutain Fun. Catre finalul acestei zone, am spus ca merita sa facem un popas, astfel ca am zabovit pentru o sedinta foto, al carei rezultat il puteti vedea mai jos.
Poza de la mijloc de tura
Traseul a continuat de acolo, pe un “roller-coaster” excelent, format din drumurile de caruta de pe creste. Distractia a continuat pana la o intersectie de pe drum, unde luati de val am gresit partea, ne-am trezit din visare la baza dealului, constientizand ca avem de urcat inapoi. Nu am aflat nici astazi daca a fost gandit ca un extra-antrenament de Andrei, sau pur si simplu o eroare, indiferent de scenariu deznodamantul a fost acelasi si i s-au adus cateva reprosuri prietenoase, daca exista asa ceva. 🙂 Ajunsi in varf din nou, am abordat drumul corect, tot pe coborare, portiune ce a fost destul de fragmentata.
Peisajul era selenar, parca uitat de lume, acolo, intre doua vai. Pe un deal indepartat se vedea o biserica si marginea unui sat, ici colo dealurile erau punctate de cruci vechi de piatra, care probabil ca erau acolo de sute de ani. Iar noi, in plimbarea noastra, am fost surprinsi sa gasim si o baza militara, ascunsa printre copaci pe un varf de deal. Undeva in lateral erau doua camione vechi rusesti si un cort mare de campanie. Am ras (asa, mai nervos) si am zis ca ar fi bine sa facem pasi mai repede din zona. Era momentul in care treceam de pe versantul sudic al dealurilor si coboram spre nord, spre valea alaturata. Si ce coborare, uau.
Silviu si al sau moment de inspiratie pe varful dealului
Lasam in spate pajistile de pe creste si intram inapoi in padure. Ar fi fost un single trail minunat, insa exploatarile forestiere l-au cam distrus, iar copacii taiati au fost lasati in urma, blocand parca accesul. Ulterior am aflat de ce erau acolo, ca sa opreasca torentii. Mai jos, din cauza unei viituri, erau cazuti cativa copaci si drumul rupt, asa ca am facut schimb de roluri cu bicicletele carandu-le in brate, pana am iesit din impas.
Traversand zonele mancate de viitura
Eram deja de cateva ore bune pe traseu, iar satul inca nu se zarea jos in vale. Nu mai aveam apa, iar vremea parca se incalzise destul de tare. Ne-am incercat norocul la una din fantanile abandonate din padure. Parea mai intretinuta si cu apa potabila. Parea…
In astfel de ture, la trecerea prin sate cautam involuntar cu privirea cea mai tentanta carciuma sau cel mai dotat magazin si de regula intram pentru a vedea ce putem alege pentru un “refill”. De data aceasta am optat pentru cateva beri amestecate cu sprite (nu aveau radler), niste merdenele, banane si un refil de apa. Intrarea in sat ne-a oferit un scurt moment de respiro, la punctul de trecere al raului. Aici ne-am dat seama ca s-ar putea sa iasa chiar distractiv daca am aborda raul direct pe bike. Bine… cam toti cei ce au realizat asta au regretat amarnic decizia atunci cand i-a prins frigul pe varf de deal.
Nici ultima parte a turei nu a fost lipsita de peripetii, a inceput cu urcare si iar urcare si inca putina urcare pe drumuri forestiere pietruite, am si ocolit din greseala cativa kilometrii!!!!!, iar apoi pe varful colinelor, odata cu apropierea de apus, temperatura a scazut brusc cu multe grade, iar vantul taios o facea resimtita pe deplin, asa ca am dat la pedale temeinic pentru a ajunge la intrarea in padure si deopotriva la izbavire, adica la coborarea de final, rapida, sinuoasa, cu aderenta buna, ne-a facut sa uitam total de frig si sa ne bucuram de fiecare moment. In final, toti aveam un lucru in comun care nu a trebuit dezbatut, asa ca ne-am oprit la primul han unde am avut parte de o masa pe atat de copioasa si delicioasa, pe cat de hamesiti eram.
Turte calde la popasul de la DN
Asa s-a scris povestea sambetei de la Sarata-Monteoru, gasca faina, voie bune, aer curat, peisaje superbe si peripetii normale din viata pe doua roti, care nu pot sub nicio forma sa umbreasca placerea de a practica acest sport.
PS: A nu se crede ca avem ceva impotriva retetelor traditionale, doar am propus una din punctul nostru de vedere, lasam si alte “dovezi” mai jos.
Va uram o toamna frumoasa indiferent daca pe doua roti, in alergare, sau practicand orice alta activitate sportiva sau nu, care va face placere!
Iar tura traseul turei descrise mai sus il gasiti aici.
Gasca de tura egumenica, toate echipele impreuna
