Mereu am asociat finalul lunii octombrie cu cele mai misto peisaje de hiking. Iar acest an, cu vreama sa calda intarziata, a oferit parca peisaje mai aparte ca in cei precedenti. Plus ca am zis ca ar fi perioada ideala sa o testam pe Black Betty (noul nostru “vechi” van Mercedes Vito 4×4) pe vreme mai rece. Asa cam am plecat vineri dupa program, cu destinatia Transfagarasan. Nu stiu despre voi, dar eu nu mai vizitez zona respectiva vara, pentru ca a devenit ulta aglomerata in miez de sezon.
Vineri seara am petrecut-o pe marginea Transfagarasanului, pe la cota 1400. Am fost incantati sa vedem ca masina a urcat fara probleme cateva zone mai tehnice din vechiul drum de exploatare, pana la locul de campare. Am intins lucrurile, am tras masina cat sa fie paravan de vant si ne-am bucurat de aerul tare de munte, de liniste si de luna ce iesea dintre norii razleti.
Sambata planul era sa ajungem pe Negoiu. Ne-am trezit cu rasaritul soarelui, jos in vale era frig. Am mancat rapid ce aveam la traista, am facut o cafea si niste ceai si apoi am plecat spre Balea. Masina am lasat-o mai jos de tonete, iar traseul pentru ziua respectiva a fost Balea – Saua Balii – Caltun – Poteca lui Grigore – Balea. Am renuntat la a mai merge la Negoiu, in mare ca fusesem deja acolo de multe ori, dar si pentru ca maxima era de 3c, iar vantul pe creasta batea cu peste 70kph. O decizie inspirata, pentru ca ne-a oferit timp sa coboram spre Ardeal, sa mancam ceva bun la Albota, iar de acolo sa cautam locul de campare pentru a doua seara.
Locul l-am gasit langa Avrig, dupa o scurta oprire la Lidl pentru provizii. Oltul in acea zona are numeroase lacuri de acumulare, fiecare formand o micro delta, iar pe langa lacuri inca mai curge apa pe albia veche. Am oprit masina, am intins scaunele si masa, eu aveam putin Jager pentru ceai, iar Cristina isi facea de lucru cu camera. Asta cat amandoi admiram luna plina ce lumina perfect dealurile si crestele Fagarasului in fata noastra.
Dimineata de final de octombrie in astfel de zone este un festival de lumina. Ceata se ridica din ierburile inalte, uscate si din numeroasele lacuri. Soarele rasare tarziu, dupa ce trece de muchia muntilor, astfel ca lumina calda de dimineata aprinde ceata, iar roua capteaza fiecare foton, pe frunze sau panze de paianjen.
Dupa micul dejun format dintr-o cafea si o briosa, ne-am pus la drum cu destinatia Manastirea Turnu, entuziasmati ca vom ajunge, intr-un final, pe Masivul Cozia, un munte pe care nu l-am parcurs niciodata niciunul dintre noi. Si asteptarile au fost intalnite, as putea spune 110%.
Traseul acesta il recomand tuturor celor care vor o tura pe munte, de treking, dar care sa fie putin mai dificila si totusi lipsita de prea multi oameni pe traseu. Am lasat masina la manastirea Turnu Rosu, iar de acolo am urcat pe triunghi rosu pe muchia Turneanu, pana sus la cabana. Urcarea e sinuoasa, abrupta si deseori cu zone solicitante. Dar numai pana la jumatate, ca apoi sa urmeze linia mai domoala a muchiei, imediat dupa prima bifurcatie cu traseul dunga rosie.
La cabana a fost exact cum am auzit si ma asteptam sa fie, adica plin de lume si de masini. Aparent, drumul ce duce acolo e un forestier foarte bun, dovada fiind numeroasele masini cu garda jos ce erau parcate acolo. Dar atmosfera nu era tocmai de balci, chiar daca era unul dintre ultimele weekenduri cu vreme buna. Zecile de drumeti si vizitatori stateau fie la terasa cabanei, fie la mesele de picnic, fiecare cu grupul sau si in oarecare liniste. Noi eram mai retrasi, ii dadeam Arvei de mancare si admiram Buila spre vest, iar la est intreaga creasta a Fagarasilor si Iezerul. Peisaje de poveste, norii dansau printre culmi, iar Oltul lucea sub soarele de octombrie tarziu.
Coborarea a fost pe traseul triunghi albastru – dunga albastra – dunga rosie, ce ne-a adus inapoi la masina. Poate ca la coborare am vazut adevarata splendoare a Coziei, pentru ca poteca trece printre turnuri si pereti inalti de piatra, prin zone cu lanturi si serpentine stranse.
Iar la mijloc am gasit frumoasa manastirea Stanisoara, veche, impozanta, din piatra, incercuita de chiliile vechi, taranesti, renovate cu mult stil.
In total, traseul ne-a luat 6 ore, ce-i drept in ritm destul de alert. Insa ne-am permis o ora de repaus la cabana, cat sa ne bucuram si noi de o bere, o cafea si ceva dulce.
