O sâmbătă faină, pe bike, cu good food, peisaje frumoase, totul la relanti – pedalat de la lacul Siriu până la rezervația de Zimbri de la Vama Buzăului.
Drumul pe biciclete de la Siriu la Buzău
Drumul este foarte frumos, iar trecerea prin munți este ușoară, fără urcări grele (am însumat 95km dus-întors, cu doar 671m diferență de nivel). Nefiind drum european, traficul este foarte lejer, asfaltul este în stare bună iar până la Întorsura Buzăului treci doar prin două cătune.
Rezervația Valea Zimbrilor
Rezervația Valea Zimbrilor Vama Buzăului este, mai mult sau mai puțin, un imens țarc în care umblă linișțiți vreo 30 de zimbri și câțiva cerbi. Nu pot spune că m-a impresionat, însă e curat, liniște și o ocazie bună că lumea să se acomodeze cu aceste animale mari.
Cascada Urlătoarea – Vama Buzăului
Cele 2 surprize ale zilei au venit de la descoperirea cascadei Urlatoarea (nu ” aia “, cealaltă 😜 ), monument geologic unic în țară și de la programul Gastro Local, inițiat printre câteva gospodării din zona .
Programul Gastro Local
Despre ce e vorba : La rezervația de zimbri întrebi unde poți mânca în ziua aceea ( zona nu are restaurante), ți se arată o lista cu adrese, suni să vezi ce a gătit gospodină în ziua aceea, iar dacă îți place , mergi în vizită .
Noi am fost la doamna Nicoleta Burlac ( Gastro Local Nicoleta Burlac ) , care ne-a tratat cu afinată , ciorbă ardelenească , carne la garniță cu mămăligă , murături , prăjitură cu afine și cafea. Totul a fost 60lei de om. Bonus a fost atelierul tatălui , meșter fierar la 86 de ani, ce încă practică meseria.
Merită să vizitați zona , va zic. Dacă v-am convins, atunci găsiți traseul complet de încărcat pe Garmin, aici:
#LifeBehindBars