Muntenegru: tacâmul complet pentru iubitorii de sport

Vacanța pentru mine înseamnă explorat, o continuă explorare, de multe ori ajungând seară la cazare într-un stadiu avansat de epuizare. Nu cred că mă așteptăm la altceva de la concediul din Muntenegru. Scriind rândurile acum, la rece, la o săptămâna după revenirea din Balcani, tot ce îmi vine în minte e faimoasa noastră expresie din cărțile de geografie, țară carpato-danubiano- pontică, expresie care avea menirea să sublinieze cât de completă e România și cum are de toate. Însă, privind în retrospectivă, parcă aș aplica aceeași expresie și Muntenegrului. Are, efectiv, tot ce își poate dori un iubitor de sport și natură : munți de 2500m, o delta impresionantă înconjurată de dealuri, râuri de un turcoaz aproape ireal, dar și un țărm cu ape cristaline, în care faleze înalte se prăbușesc în adâncuri. Fiind atâta de ofertantă, o să împart experiența mea în mai multe capitole, pentru că un singur articol ar fi insuficient pentru a aduce cinste tuturor aventurilor de aici.

Capitolul I: Bike & SUP pe țărmul Adriaticii

Turele de bicicletă

Primele 9 zile din vacanță le-am petrecut la țărmul marii, aproape de Kotor, într-unul dintre golfurile care au făcut Munenegru faimos. Peninsula Lustica, care închide golful sudic din Kotor, primul de la mare, este în contrast puternic cu restul țării, pe drumurile pe care vii dinspre granița cu Serbia. Este foarte sălbatică, total împădurită și aproape deloc populată. Contrar cu ce am găsit pe net, toate drumeagurile sunt asfaltate, chiar dacă au o singură bandă, aproape că îmi pare rău că nu am luat cursieră, mai ales pentru urcările criminale. Drumurile sunt înguste, mașinile ce se întâlnesc au locuri unde pot trage în lateral, că să își facă loc să treacă. Sentimentul, pedalând la prima oră pe o relativă răcoare, este o combinație între Italia și Grecia, mai ales că multe sate de aici sunt foarte vechi, de pe vremea imperiului austro-ungar, cu case masive și garduri de piatră ce flanchează strâns șoselele înguste.

Privelistea catre Herteg Novi, dinspre Lustica

Unul dintre putinele drumuri neasfaltate din peninsula Lustica

Privelistea spre Lustica Bay

Ture de MTB cu privelisti superbe

Privelistea catre stramtoarea Verige de pe turele de MTB, Kotor

Privelistea catre stramtoarea Verige de pe turele de MTB spre Kotor

Drumurile inguste, dar perfecte, din golful Kotor

Cireașa de pe tort, pentru orice ciclist pasionat care vizitează Kotorul trebuie să fie urcarea din oraș până pe masivul Lovcen. Era ceva ce planificăm să fac și eu pe biclă. Însă cele 35 celsius (chiar și dimineața) și umiditatea foarte ridicată au fost prea mult, chiar și pentru iubitorul de căldură ce mă declar. Așa că am decis să îl vizităm cu mașină. Spus în puține cuvinte, ce au oamenii ăștia aici pune la loc de rușine Transfăgărășanul nostru, rivalizând cu urcări cu nume grele din ciclism, Zoncolan, Alpe d’Huez șamd .

De ce?
Păi, se pornește de la nivelul marii, iar în aproape 30km ajungi să aduni 1600m diferența. De la jumătatea urcării începe ceea ce mulți rutieri doar visează, o pantă constanța, cu 27 de serpentine numerotate, fiecare linie dreapta răsplătită fie cu priveliștea Adriaticii, fie cu panorama golfului Kotor. Particularitatea acestei minunate țări este că ea, în mare parte, se află pe un platou imens, undeva la 800-1000m. Parcă cineva a combinat cei mai frumoși munți de la noi și i-a mărit exponențial: fetele abrupte, verticale din Piatra Craiului + platoul Bucegilor cu vârfurile sale punctate + aspectul deosebit al stâncii, precum cel al pietrelor din Măcin. Și tocmai aici ajunge urcarea, pe platou, unde preț de câțiva km te bucuri de fals plat, macat cât să îți tragi sufletul, că apoi să intri în Parcul Natural Lovcen, sperând să cucerești ultimul vârf. Până după serpetine, drumurile sunt cele tipice, înguste, de o mașină , cu balustrade vechi de piatră, pitorești. Sus pe platou sunt șosele noi, de 2 benzi, cu asfalt imaculat. Iar dacă priveliștea asta nu e de ajuns pentru o urcare, atunci e bine de ținut minte că sunt 30 de kilometri de coborâre, până la o baie în Mediterana.

Privelistea de pe urcarea spre Lovcen

Drumurile serpuitoare de pe platoul Lovcen

Privelistea muntilor de deasupra Kotorului, pe turele de dimineata

Stramtoarea Verige, cu cele doua manastiri de pe insule

Micul schit, ce pazeste stramtoarea Verige

SUP la peșteri, mânâstiri și tuneluri ascunse

Țărmul la Adriatică este spectaculos, stâncos, cu o falie de coboară direct în jos, în adâncuri, mulți zeci de metri, parcă o continuare a munților de deasupra. Marea a sculptat forme deosebite, Blue Caves, cu apă de un albastru cum eu nu am mai prins, nicăieri altundeva. Seria de Blue Caves este formată dintr-o peștera imensă, plus alte câteva mai mici, secrete, în care se poate intră doar cu un SUP, după exerciții intense de gimnastică . Peștera principala, cea faimoasa la care ajung toate bărcile cu turiști, seamănă mai mult cu o catedrală, în care natura a mutat vitraliile pe podea. Pentru că fix asta ai impresia că e sub ține, atunci când treci cu SUPul pe una dintre cele intrări: apă adâncă, limpede, în care nisipul alb aflat la 20 de metri în adâncuri reflectă lumina de un albastru fosforescent. Fundul mării este acoperit parțial și de bolovani imenși, rămășițe ale tavanului ce acum se ridică în întuneric și din care colonia de lilieci își face simțită prezența.

Cu SUP in Blue Cave. Culorile vorbesc de la sine

Intrarea intr-una dintre blue caves

Muntenegru, Bike & SUP pe tarmul Adriaticii

Cristina, coborand in blue caves

Un loc ce merită menționat în zona este Veslo Camp, într -un crâng de măslini vechi, răcoros , cu o ieșire în trepte direct în Adriatică. Locul perfect pentru lansarea SUPurilor, dar și cu niște senvisuri și o limonadă minunate, mai ales după 3 ore de padelat și snorkeling. Marea problema aici sunt prețurile, propiretarul cerând 10-20 de euro pe parcarea mașinii, în funcție, probabil, de starea de spirit pe care o are în acea zi.

Tot țărmul sudic al peninsulei este punctat de forturi vechi, austro-ungare, de pe vremea când imperiul se termină aici. Cel mai faimos, Mamula, bastionul ce odată păzea intrarea în Kotor Bay, care a fost și lagăr de concentrare in Al Doilea Război mondial, acum este transformat în spa-resort de 5 stele. Ironic… În drumul spre cazare, noi am prins la apus fortul Arza. Aici mi-am dat seama prima oară că suntem în Balcani. Oriunde la vest, Arza ar fi fost un muzeu atracție turistică de prim rang. Aici, însă, este gol, lăsat de izbeliște și plin de grafiti. Există o poartă la intrare, care nu e încuiată , iar treptele vechi, fragile, îți permit să îl explorezi, cu oarecare grijă să nu pășești în locul nepotrvit. Însă tocmai parcă asta îi da un sentiment aparte, că îl poți explora și observă liber: vechea fântână , camera tunurilor, sau faptul că pe aleea pe care armamentul era adus cu mocănița , acum sunt grupuri de tineri care și -au pus corturile și ascultă muzică cubaneză în surdină. Balkanii au feelingul lor, cu care și noi parcă rezonăm, de multe ori. Ah, da, să nu uit că fortăreața era încă păzită chiar și în ziua în care am vizitat-o noi, de cea mai fotogenică pisica din toată Lustica.

Paznicul fortului Arza

Camera rotunda a tunurilor, din etajul superior al fortului Arza

Fantana din fortul Arza

Scarile din fortul Arza

Aleea ce duce catre fortul Arza, unde pe vremuri se duceau tunurile catre fort, dupa ce erau transportate pe mare

Un alt loc despre care vreau să va povestesc, înainte să ieșim din atmosfera nostalgică a fostei Yugoslavii, este tunelul în care submarinele comuniste se realimentau și erau reîncărcate. Locul este de poveste, mulți mi-au spus că de poveste de groază. Aflat la buza peninsulei, lângă cochetul sat Forte Rose, devenit resort de 5 stele, tunelul intră adânc, cred că vreo 50-70m, în dealul peninsulei. Este lat, iar apă clară îți permite să îi admiri pereții și podeaua, chiar până la mijlocul lungimii sale. Însă, dacă stai prost cu inima, nu cred că e locul ideal de explorat. Cam de la mijlocul tunelului, lucrurile se întunecă, apa care câțiva metri mai în spate părea îmbietoare, acum e o cerneală închisă la culoare, lumina e puțină , iar picăturile de apă ce cad din tavan te fac să te uiți peste umăr , “a fost o picătură? sau e vreun zombie comunist yugoslav, ieșit din adâncuri să mă atace?”. Către capătul tunelului, în dreapta, se deschide chiar o ușa mică de fier, parțial dărâmată, oferind o frântură de lumina către incăperile adiacente, acolo unde lucra personalul și probabi unde erau barăcile . Acolo chiar că nu am avut curajul să întru, doar privind-o am simțit un fior rece pe spinare. Însă, oricum, dacă veți merge pe SUP în grup, cred că toate fricile astea ar dispărea, am înțeles că locul este chiar o destinație căutată de scafandri.

Tunelul port de mentenanta a submarinelor yugoslave

Mai jos va las cu pozele aventurii, cred că unele dintre ele descriu momentele mai bine decât cuvintele mele. Iar noi rămâne să ne auzim din nou pentru următoarele capitole ale excursiei în Muntenegru. Pentru alte aventuri pe SUP, vă recomand să vizitați secțiunea dedicată, a blogului pentru ture de SUP și caiac.

(Like & SUBSCRIBE la canalul de Youtube, mă ajută mult să vă pot prezenta mai departe aventurile mele.)