Peisaje de noiembrie la Vulcanii Noroiosi

În primul weekend de iarnă al sezonului, în care munții au fost vizitați de ninsori, iar un vânt rece ne-a ținut departe de turele obișnuite de toamna, am decis să schimbăm registrul și să ne bucurăm de o sâmbătă leneșă și liniștită la Vulcanii Noroioși.

Căutând cadrul perfect printre micile canione de la Paclele Mare, am fost uimiți de peisajele lunare, marțiene, în combinații de sol roșu-galben și râurile leneșe de nămol gri-albastru, mirosind a petrol, metan și sare. Vremea ne-a ajutat, totuși , pentru că norii sumbri de noiembrie au fost fundalul perfect pentru niște poze mai dramatice.

Prima oprire a fost la Pâclele Mari, locul unde în generală, ca voi toți cred, am vizitat vulcanii în excursiile școale. De atunci au trecut cam 20 de ani, așa că am zis că ar fi momentul să revăd locul cu alți ochi, dar și cu lentilă telefonului.

Am zăbovit aici aproape 2 ore, luând la rând fiecare mică vale săpată de nămol, oprindu-ne la orice detaliu. Combinația de pământ roșu-galben, uscat, crăpat, scorțos, cu umezeală albăstrie a nămolului și plantele uscate și moarte te duce cu gândul la scene din altă lume.

Apoi, am vizitat și Pâclele Mici. Nu știu exact de ce se numesc “mici”, pentru că se întind ca suprafață mult mai mult ca cele ” mari “. Însă aici totul este mai plat, fără canioane săpate, doar cu numeroși vulcani țuguiați, ce își scot capetele din peisaj. E rost de explorat și aici, tot cam 1-2 ore, pentru că fiecare gură arată și se comportă diferit. Vârfurile țuguiate doar supurează încet, cele largi și plate sunt precum niște capcane înșelătoare, unele “fierb” în continuu, iar una singură, renumită, scuipă nămol la 30-40 cm în aer la intervale regulate.

Destul cu vorbele, pentru că acest post este despre fotografie. Vă las cu pozele de mai jos.

Sper să vă placă.