Multe lucruri mai face romanul de Sf. Maria, asta e clar si stim cu totii. Iar de cand avem si binecuvantarea ilustrilor conducatori cu o zi libera “de la stat”, ducem capacitatea asta de a face orice la noi limite. Da, stiu, o sa ziceti ca incep rautacios si ca o sa ma iau de toti grataragii de weekend prelungit.
Nimic mai gresit 🙂 ! Multe lucruri mai face romanul, iar eu nu puteam sa ies din dogma. Asa ca, in marea zi de miercuri, 15 august, acompaniat fiind de 3 prieteni, m-am pus la prima ora a diminetii in drum spre Ardeal, destinatia finala fiind lacul Belis – Fantanele. Cu un an inainte regretam enorm ca nu am fost acolo (pentru ca era pra din scurt si distanta prea mare), insa de data aceasta am planificat totul din timp, iar micul meu concediu de vara am decis ca il voi petrece cu gasca la Endurace Triatlon Belis.
Drumul… nu stiu cat de util ar fi sa il prezint in detalii multe. Presupun ca il stiti cu totii: A1, aceasta autostrada atemporala, o poarta “in time and space” catre regimul de acum 30 ani. Apoi sectiunea Pitesti – Ramnicu Valcea, Dealu Negru, principala artera a tarii, sosea cu 1 banda pe sens, mereu infranata de pofta nemarginita a romanului pentru micii de Dedulesti. Cireasa acra de pe tort a venit devreme, pe Valea Oltului in Calimanesti – Caciulata, unde coada enoriasilor din Manastirea Cozia parca se prelungea, un corp fluid de credinciosi, pornind din paraclis, in naos, in curte, in parcare si in masini pe sosea, toti dorind din toata fiinta lor sa se inchine in acelasi loc, in acea zi sfanta. 🙂
Insa, odata trecuti de Cozia, parca Maria ne-a zambit si noua, iar drumul s-a eliberat, pana la destinatie. Dupa o oprire scurta la Subway la Cristian, am mers snur pana la Belis. Ne-am oprit la Gilau la Profi, sa facem stocul de apa, bere si carbohidrati pentru zilele ce urmau. Urcarea din Gilau pana la Belis este de vis, pe o sosea mai ingusta, serpuitoare, mereu valurita, ba pe creasta va in vai mici. Casele si vilele din zona sunt superbe, facute cu bun gust si integrate perfect in peisaj. Crestele sunt de pasune, despadurite de mult timp, apar ca niste dealuri molcome, piperate din cand in cand cu brazi tineri si vaci. Cazarea am avut-o inainte de Belis, in Satul Dealu Negru, la o vila superba, casa de vacanta a cuiva, cu dotari de top, teren de tenis, masa de ping pong, o bucatarie si living enorme, si camere mari si luminoase. Perfecta pentru un grup de 15-18 oameni, perfecta pentru un cantonament cu gasca.
Am fost intampinati de un domn in varsta, ce avea grija de casa, ne-a facut turul si apoi ne-a lasat sa ne bucuram de liniste. Am bagat repede totul la frigider si apoi am decis, impreuna cu Alex Ion si Diaconu sa iesim la un easy 10k, ca sa ne desmortim dupa cele +6 ore de condus. Alergarea a fost prin sat, pe dealul spre Belis si ne-a ajutat si in a vedea unde gasim un magazin si restaurante in sat/statiune. Am zis ca mergem si sa inotam, pe noapte, insa la sosirea langa lac incepuse deja ploaia torentiala si nu ar fi fost prea placut sa coboram pe ea pana la mal. Am amanat pentru a doua zi. Seara am petrecut-o apoi cu niste bere si facand o portie zdravana de paste, ca sa ne dea energie pentru a doua zi.
Am dormit TUN! M-am trezit odata cu rasaritul, l-am lasat pe Ion sa doarma si am coborat sa imi fac cafeaua si sa citesc. Ia priviti ce minunatie de peisaj m-a intampinat la 7am, pe terasa vilei.
Rasaritul peste Dealu Negru
Am plecat spre Rasca – Capusu Mare – Huedin si apoi inapoi spre Belis. Diferenta de nivel 1200m pe 80km. Pozele le aveti mai jos, de pe vaile acelea descrise mai sus. Tot traseul am fost parca alergati de norii de furtuna, mereu cu sunetul tunetelor in fundal. Dupa oprirea in Huedin, ploaia ne-a prins intr-un final, iar urcarea lunga catre casa a fost pe o mocaneasca deasa de munte. Am ras, am glumit, am mancat, ne-am stropit, iar la final am tacut toti 3 si am tras cu darzenie, totul ca sa ajungem mai repede la dusul cald. Band of brothers, on pedals. 🙂
La sosire am intrat direct in dus, m-am incalzit, am pus pantalonii de compresie si m-am dus direct in bucatarie, ca sa fac pastele pentru toata gasca. Era pranz, am mancat, am zacut cu totii putin, unii au dormit, eu am spalat si uns iar biclele, iar seara am mers la lac, pentru a vedea zona de start si tranzitie si a face un prim inot de acomodare. Farmecul locului, pe langa frumusetea deosebita a zonei, a fost data si de ploile zilnice, de pranz-seara, ce aduceau mereu sunetul indepartat al tunetului. Asa a fost si in a doua zi. Dupa inot, eu m-am retras in lateral si am pescuit putin. Asa am prins instantaneul de mai jos.
Vineri nu am facut mare lucru. Ne pregateam de cursa si am zis sa fim odihniti. Am setat standul monu.ro, am facut recunoasterea traseului de bike si am mai inotat putin, fiindca balizele erau deja montate. A fost o zi intreaga petrecuta pe malul lacului, interactionand cu toti participantii care veneau sa isi ridice kiturile si sa mai cumpere cate ceva de la stand. monu.ro, in aceasta perioada, are cateva campanii faine pentru cei ce isi pregatesc participarea la triatloanele din septembrie, maratoanele din octombrie si cursele de MTB/sosea.
Rezumatul cursei
Sambata a fost ziua cea mare a concediului: cursa olimpica de la Endurace Triatlon Belis. Uitasem cutia mea de tranzitie acasa, asa ca am improvizat un kit de tranzitie din 2 pungi: una pentru SPD-uri si una pentru adidasii de alergare, numar si geluri. Ca nutritie, pentru cursa am zis ca voi folosi: un gel si tableta iso de la Sys, puse ambele in bidonul de apa de bike; 2 geluri de luat pe bike, 1 tableta de dextroza pe alergare si 2 pahare de cola la punctele de hidratare. Stiam de anul trecut de la Transfier ca daca iau prea multe geluri, mi se va taia ficatul la alergare, asa ca am optat pentru dextroza.
La start am ales pozitia cea mai din dreapta, la marginea plutonului, pentru a evita eventualele picioare sau palme in fata :). Am tras tare primii 300m, dar lipsa antrenamentului specific s-a resimtit imediat, iar dupa sprint nu am putut sa imi reglez respiratia. Restul de ~400m pana la baliza i-am facut pe spate. Chiar si asa, am pastrat pozitia la capatul primului pluton. Pana la baliza mi-am reglat respiratia si am reluat inotul normal. gasisem si trena altui inotator iar ritmul era bunicel, asa ca am ramas acolo, iesind din apa in jur de pozitia 20. Eram buimac, mi-a trebuit ceva sa dau neoprenul jos, insa am plecat ok din tranzitie, am luat un gel acolo si am sarit pe bicla.
Traseul de bike e compus dintr-o urcare de 5km, apoi 2 ture pe creasta valurita si apoi coborarea pe aceiasi 5km. Pana la finalul celor 5 km recuperasem deja 10 pozitii, iar in fata erau cei mai buni concurenti. Am mai castigat 2-3 pozitii pe restul de bike. Traseul e wow! Urcari crunte si coborari vijelioase, cu maxime de 80km/h.
Am venit pe 11 la general inapoi la tranzitie, iar pe alergare am reusit sa imi pastrez locul. Alergarea este si ea destul de grea. 10km, aceeasi 5km de urcare ca la bike, ca apoi sa ii cobori pana la finish. Am reusit sa pastrez un tempo bun, catinel catinel pe urcare, ca sa nu mi se taie ficatul. La intoarcere am luat 2 pahare de cola si dextroza, iar coborarea a insemnat o accelerare continua.
Finish in 2h 47m, la 30min de castigatorul si prietenul meu, Alex Diaconu, pe 9 la individuali, 11 la general si 3 la categorie- personal best de cand practic acest sport. Super multumit de rezultat. Am infulecat lacom rosiile, biscutii, pepenele, merele si gulasul de la final, ca apoi sa fac o baie in lac si sa zac pe pajiste pana la premiere. Seara la cazare am sarbatorit multiplele podiumuri din echipa noastra facand tochitura de galbiori, cu mamaliguta si cas, unse bine cu bere.
Duminica, inainte de plecare am asistat la maratonul de inot, unde Alex Diaconu a castigat proba de 2500m si Alex Ion cea de 5000m. Dupa premiere si inca o portie de gulas, ne-am pus in miscare spre casa – ETA 1am in Bucuresti. Drumul de intoarcere nu are rost sa il detaliez. reluati doar primele paragrafe de mai sus, va fi de ajuns.
La final vreau sa va impartasesc uimirea pe care am avut-o in aceste 5 zile in Apuseni. Belis este un lac prins in timp, un mic Vidraru, langa un oras mare si in dezvoltare, dar care inca nu a fost sufocat de vile de vacanta si hoteluri. Inca sunt cabane comuniste peste tot, unele parasite, iar preturile sunt mici si oamenii calzi. Cand am fost noi era plin de localnici ce culegeau si vindeau cartofi, hribi, fructe de padure, sirop si tarii. A fost atat de frumos incat nici macar orele lungi la intoarcere, pe Dealu Negru, nu au putut sa ma scoata din zen.
Va recomand, mergeti acolo, merita sa vedeti ceva diferit de arhicunoscutele noastre vai din sudul Carpatilor.
Daca v-a placut articolul, nu uitati ca ne ajutati enorm cu un like and share pe facebook!
#BikePoint
#monu
#TriTribe
Relive ‘Belis Triatlon’
