Începutul de decembrie l-am prins lângă Băile Herculane, în munții parcului național Domogled. Locul este un sanctuar, un tărâm ascuns de restul țării, păzit de culmi înalte, calcaroase și impunătoare. Prietenii mei cățărători sunt sigur că le cunosc mult prea bine. Eu nu am mai fost de 20 de ani și le uitasem.
Locul este căutat de sportivi și doritori de drumeții, în special pentru renumita vreme de aici, mereu caldă și însorită. Cred sincer că încearcă să hrănească frumusețea naturală de aici, să aducă oameni să o vadă și să se bucure de ea. Cheile Țâșnei, pe fosta graniță a vechiului imperiu, sunt o trecătoare abruptă, o potecă ruptă din ruptă din munte, înconjurată de turnuri înalte de stâncă și de hăuri ce te amețesc. De aici se poate vedea cum toată valea șerpuiește în sus, către masivul Peleaga.
Intrarea in Cheile Țâșnei
Vedere spre satul Ineleț, de pe poteca de la Cheile Tâșnei
Intrarea pe vechea poteca de la Cheile Tâșnei, cărare dinamitată pe vremea Imperiului Austro-Ungar
Asta pe versantul estic, iar pe cel vestic, zace comoara ce se numește satul Ineleț, “ sat” cu 1 biserică, 5 case și o școală ce a devenit punct de prim ajutor de când cu covidul. De ajuns la el, că și la cele învecinate , Scărișoara sau Cracu Mare, reușești doar dacă urci muntele pieptiș, fie pe scări șubrede de lemn, fie pe o pantă imposibilă, preț de 2 ore. Locul e uitat în timp, lăsat în urmă de civilizația modernă, însă tare căutat de turiști străini ce vin să doarmă la gospodăriile de aici, fără current, apă sau gaze. Noroc cu panourile solare ce le-au fost aduse anii trecuți.
Biserica din Ineleț
Biserica oferă o priveiliște superbă Poza – Cristina Ion
Poarta cimitirului Ineleț, ce ține și de clopotnișă
Clopotele vechi ale bisericii Ineleț
Mergând pe potecile de aici, am luat miere pusă pe pervazele caselor, lăsând la schimb 20 de lei într -o cutie lasată special acolo. Am întâlnit un tânăr, proaspăt mutat aici din Timișoara, ce își ducea cumpărăturile cu măgărușul către casă. Am cumpărat miez de nucă de la un bătrân ce stătea la o răscruce, tremurând de frig pentru puținul pe care îl lua pe merindele din curte. Iar la coborâre am dat de caravana de cai, cu localnicii ce duceau cele necesare până sus în sat. Desagele cailor erau pline, unele cu bere (din auzite), dar și omul din urmă ducea sus un tort, luat de la cofetărie, într -o cutie de carton. Micile bucurii ale vieții.
Poza nu are niciun filtru aplicat. Aura magarusului este data de aburii transpiratiei sale, cu care se jucau razele soarelui. Priviti iubirea din ochii omului pentru prietenul sau, fara de care nu s-ar descurca. Magarus, de altfel, deosebit de prietenos.
Cateva vaci pasc linistite langa scoala din Ineleț
Peisajele dintre pașunile satului Ineleț
Vă las cu pozele și vă invit să vizitați zona. Note bene, dacă ocoliți prin satul invecinat, Scărișoara, am ințeles ca urcarea este foarte blandă, excelentă ăentru bike, ca apoi să aungeți la biserică și să continuați pe poteca batută de noi. La final vă așteapta o coborâre epică, printre cele mai faine din câte am vazut. Eu sigur mă voi întoarce ca să o dau.
Traversarea Cernei pe la Podul lui Ineleț, la final de traseu
