Toamna acestui an a fost una exceptionala, cu vreme ce ne-a adus aminte de zilele de vara, cu mult soare si ploaie aproape deloc. Iar primul weekend din noiembrie parea sa fiu ultimul cu astfel de vreme buna. Am decis sa ne bucuram de vitamina D, dar si sa ne reinprospatam cunostintele cu coarda inainte de sezonul de ski de tura si ski alpinism. Eu nu mai fusesem la catarat in Bulgaria pana acum, insa Andrei a propus sa mergem la Koshov, acolo fiind faleze cu trasee mai accesibile, unde ne puteam desfasura fiecare dupa capacitati si tehnica.

O zi la catarat si escalada in Koshov, Bulgaria

Ulita din Koshov, in drumul catre faleza

Koshov este putin la sud de Ruse, langa cunoscutele faleze de la Tabashka. Aici e un canion format de raul Cherni Lom, ce se varsa in Dunare langa Ruse. Raul a taiat prin dealurile blande ale nordului Bulgariei si a format un canion lung de calcar, unde oamenii s-au adapostit inca din neolitic. Zona e faimoasa pentru bisericile de piatra de la Ivanovo si Basarabovo. E o zona de o frumusete aparte, insa ghinionul ei este ca se afla in Bulgaria. Poate ca un astfel de canion, cu satuce pitoresti ar fi fost o mica comoara turistica, daca era undeva in vest.

O zi de catarat si escalada in Koshov, Bulgaria

Si Arva s-a bucurat de soarele de toamna tarzie

Koshov am inteles ca are doua faleze, noi mergand la cea mica, chiar de langa rau. Nu ne-a displacut, pentru ca am putut sa ne desfasuram langa masini, sa scoatem scaunele si mesele de camping, ba chiar am fost vizitati de cateva ori de turmele de oi ale satului. Noi ne cataram, satenii se plimbau pe ulita, se minunau de ce fac romanii astia nebuni pe piatra, aplaudau un top atins, apoi plecau in treaba lor.

O zi la catarat si escalada in Koshov, Bulgaria

Snack break la mijloc de zi

O zi la catarat si escalada in Koshov, Bulgaria

Conditii balcanice de escalada 🙂

O zi la catarat si escalada in Koshov, Bulgaria

Arva a pazit faleza

Pentru mine a fost ocazia sa si testez noua bluza de la Lurbel, brand care a intrat de curand in Romania, pe site-ul ysport.ro. Brandul este unul spaniol, axat pe bluze de corp si sosete de inalta calitate, gandite pentru alergare, ciclism, outdoor, ski si snowboard. Bluza pe care am testat-o este bluza cu maneca scurta Cristallo. Am ales-o pentru ca e o varianta ideala pentru aceasta perioada capricioasa a anului, in care ba iti este prea cald, ba prea frig. Iar capacitate ei termoregulatoare este exceptionala. Am stat o zi intreaga in bluza, ba expus la soare si 25c, ba pe seara la umbra si 13c. Nu am simtit nevoia de a pune sau a scoate ceva de pe mine. Incadrarea ei intre -5 si 15c este spot on, iar pentru o activitate precum cataratul, ce implica lungi momente de repaus cu explozii scurte de energie a fost ideala. Este si mulata pe corp, elastica, ideala pentru miscari complexe. Pentru cei ce cauta ceva de calitate, dar nu prefera merino (Lurbel au totusi si o gama merino), par a fi o varianta castigatoare. Sunt nerabdator sa testez si colantii din aceeasi gama.

Pentru cei ce vor sa le incerce, pueteti beneficia de o reducere de 20% pe siteul ysport.ro, daca folositi codul andreib20.

O zi la catarat si escalada in Koshov, Bulgaria

Lurbel Cristallo Short Sleeve pare a fi o bluza ideala pentru escalada

O zi la catarat si escalada in Koshov, Bulgaria

Nu am avut probleme nici la soare, in timpul urcarilor

Revenind la ziua noastra, ne-am simtit atat de bine incat nu am realizat cand s-a facut ora 5 iar soarele a apus, noi avand inca buclele in perete. Aici au trecut la treaba Paula si Madalina, care au acceptat provocarea de a strange traseul la lumina frontalei si farurilor dubei. Cristina nu a ratat momentul si a scos niste poze foarte misto. Tot pe faleza, Andrei strangea amarajul in care am exersat rapelul in ziua respectiva.

O zi la catarat si escalada in Koshov, Bulgaria

Mada la filat, Paula la strans bucle

O zi la catarat si escalada in Koshov, Bulgaria

Un cadru foarte fain

O zi la catarat si escalada in Koshov, Bulgaria

La lumina farurilor dubei

O zi la catarat si escalada in Koshov, Bulgaria

Andrei cu un backdrop puternic bulgaresc

Finalul de zi ne-a prins la Happy Pub in Ruse, un loc cu poate cea mai buna mancare din aceasta zona, ieftin si cu mult peste ce ofera alte localuri din Bucuresti. Iar in drumul spre casa am aflat ca in seara respectiva se vedea aurora boreala peste Romania. Noi nu am avut noroc, fiind patura de nori in sudul tarii. Insa am prins in umezeala din atmosfera o reflexie incredibila a luminii orasului la amurg.

O zi buna!

O zi la catarat si escalada in Koshov, Bulgaria

Apusul in drumul catre Bucuresti