Like & SUBSCRIBE la canalul de Youtube
În sezonul 2020-2021 am mai fost de cateva ori în zona Peștera, iar zona nu a dezamâgit niciodată. Am prins un apus epic la început de sezon, iar cu doar o săptămână înaintea aventurii de mai jos am avut și firn și pudră, coborând de pe acelasi vârf.
Însă, de ceva timp aveam pe listă o linie pe care am vazut-o la multi prieteni – Plaiul lui Păcală. Toate pozele și filmele de acolo promiteau una dintre cele mai lungi coborâri din Bucegi, venind tocmai de pe platoul înalt alpin de la Babele, până jos la firul văii, lângă Padina. Iar pentru acest lucru am vânat zilele in acest sezon, să mergem fix la momentul oportun ca să prindem pudră de calitate. Dacă mi-ar fi spus cineva că acea pudră va veni pe 19 martie, o dată la care noi toți mai degrabă schimbam schiurile pe bicle, as fi spus că persoana aceea e clar nebună.
Iată, însă, că sezonul de schi de tură nu se lasă dus, la munte fiind înca temperaturi mult sub zero (la momentul scrierii acestui articol, 22 martie 2021, ninge puternic în București, iar la munte zăpada depășeste ușor 1 metru). Așă că ne-am făcut rezervări la cabana Padina, am pregătit kitul de avalanșă și echipamentul de tură și am plecat la drum de vineri seara, ajungând la timp la cabană pentru o ultimă bere și câteva povești înainte de culcare.
Sâmbătă dimineață am servit un mic dejun copios la cabană, ne-am bucurat de soarele ce ieșea de după creasta Bucegilor, iar până ce restul grupului a ajuns din București, noi ne-am jucat cu cățeii cabanei.
Traseul urcării până la Babele
Urcarea am facut-o de la telecabina Peștera, mergând pe traseul marcat cu crucea albastră, peste vârful Cimitirul Elefanților, urmând Piciorul Babelor și apoi pe linia pilonilor cabinei. Cât despre coborâre, nu are rost să vă irosesc timpul. Mai bine vă uitați la film. A ieșit o zi epică de freeride de primăvară, la mijloc de martie.
Haideți cu noi în turele noastre ghidate de freeride (pentru cei mai experimentați) sau inițiere în schi de tură.
Răsăritul de martie peste platoul Bucegilor, de la Salvamont Padina