Macin: o cursa, un loc, un sentiment aparte

E tarziu si suntem undeva departe de Bucuresti, in toiul noptii, intr-un camping plin de pomi fructiferi. E intuneric bezna, iar impresia noastra e ca suntem inconjurati de paduri. In jur, cateva corturi, toate cu bicle langa ele. E clar, am ajuns in locul bun, ne spunem, ciocnind o bere, fericiti ca suntem pentru inca un weekend departe de oras.
Asadar iesirea a fost spontana, in sensul ca nu era in calendar, insa posibilitatea de participare la Macin Mountain Fun de care auzisem numai lucruri bune sau pur si simplu o tura libera de antrenament, precum si ideea unei bai in Lacul Iacobdeal, au facut sa concluzionam ca este un weekend ce nu trebuie ratat. Lasasem deschisa discutia pentru participarea la cursa de a doua zi de la ora 11.00, avand in vedere ca nu aveam inscriere, iar locurile de la start erau limitate. Discutia a fost transata la ora 01.00 a.m dupa un drum destul de lung si dupa instalarea corturilor in camping, cand am stabilit ca vom merge sa ne incercam norocul cu inscrierea de dimineata, zona de start fiind localizata la aproximativ 6 km.

Campingul Turtle Camp Greci

A doua zi vine repede, insa nu o simtim in corturile noastre opace. Ne trezim, iesim in soarele puternic de inceput de vara si ne uitam in jur. In departare, curtea se lungeste catre camp, departe, fara gard. In zare se vede un sir de dealuri. E ora 8 si atmosfera incepe sa se anime. Lumea iese din corturi, pregateste micul dejun si isi aranjeaza, incet, numerele de concurs. La o simpla cautare folosind cel mai bun prieten al omului din zilele noastre, am gasit Turtle Camp, un camping cu toate conditiile de bun simt bifate si cu gazde foarte primitoare, aflat exact la intrarea in Satul Greci, la sud de orasul Macin, in Dobrogea, intr-o livada de pomi fructiferi, in special visini ticsiti de fructe in aceasta perioada a anului. Acesta pare scos din revistele vechi, cum erau cele din Vama la inceputul anilor 2000. Lung, aerisit, cu putine corturi si cateva rulote.

Zona de start de la Macin

Desi am ajuns la 8.30 a.m la zona de start-finish locurile erau aproape epuizate, ni s-au oferit doar doua locuri de inscriere la tura scurta de 32 km, noi fiind trei, iar decizia de moment a fost sa renuntam toti si sa configuram repede o tura pe cont propriu, dar am fost intorsi din drum cu vestea ca ni s-a mai gasit un loc, fapt ce ne-a crescut nivelul de entuziasm pentru cursa. Ne-am intors rapid in camping si ne-am pregatit atat pe noi, cat si bicicletele pentru cursa picata din cer practic, iar apoi am pedalat inapoi cei 6 km catre zona de start, reprezentand o incalzire ideala.

Drumurile dupa startul de la Macin

Aproape de padurea de la startul Macin

Andrei, care a decis ca sambata sa stea pe bara pentru a explora zona pe doua roti, ne-a spus ca aceste dealuri, cele mai vechi din Europa, iti dau o stare aparte. Sunt impunatori, masivi si se ridica abrupt din campia Dobrogeana. Versantii masivului Tutuianu, cel de langa Greci, aduc mai mult cu platoul Bucegi. Pante abrupte, roci mari, molari stravechi iesiti din pamant, ce parca se revarsa in unghiuri imposibile peste satul de dedesubt. Este o combinatie ciudata de canicula ce te loveste in moalele capului, pantele aride, punctate pe alocuri de copaci, padurile de pini si uscaciunea. Toate te duc cu gandul la Mediterana, la vremea calda din Grecia. Insa nu, nu esti nici pe Bucegi, nici pe taramuri elene, esti in Dobrogea, pe munti vechi de 400 de milioane de ani, plini de fauna ciudata (testoase mari, greieri uriasi si tot felul de insecte).

Printre teii infloriti si stancile ascutite, urcarea pe bicla a fost imposibila. A facut multe pene, cauzate de “coltii babei”, planta despre care ne-au avertizat si pe noi organizatorii.
Insa panoramele au meritat, in timp ce se uita la concurentii de la proba elite, luptand cu propria vointa si cu arsita, in drumul catre finish. Pe masiv e un singur izvor si un parau minuscul, singura salvare pentru orice om sau animal ce trece prin zona. Acesta este modul in care el ne-a descris activitatea lui de relaxare.

Urcarea din satul Greci, catre Vf Tutuiatu

Panorama peste satul Greci, de la 400m

Stancile stravechi, iesind din pamant

Panorama de pe Tutuianu

Satul si traseul celor de la elite

Granitul stravechi de pe deal

Versantii abrupti de pe deal

Intorcandu-ne la concurs trebuie sa spunem ca zona de start/finish ni s-a parut o zona perfecta pentru un astfel de eveniment, intr-o formatiune de copaci situata la baza muntilor josi, presarata cu poiene generoase, cu locuri suficiente pentru campat la umbra si cu o atmosfera de sarbatoare a sportului intrucat pe langa concursurile de MTB si, in premiera in Romania, de E-Bikes. Erau prezenti si o multime de alergatori pentru proba de Trail Run, deasemenea dupa premiere, la lasarea serii s-a organizat un foc de tabara.

Rezumat de cursa

Relive ‘Traseu Scurt Macin 2018’

Traseul scurt cu o lungime de 32 de km si cu o diferenta pozitiva de nivel de 700m este unul intr-adevar distractiv, marcat corespunzator si care s-a prezentat in conditii foarte bune. Desi initial eram impacati cu gandul ca va trebui sa ne cataram pe un soare arzator, ne-am venit repede in fire, cand, dupa 2-3 km de drum pe camp s-a intrat in padure si a inceput urcarea pe un drum de exploatare suficient de lat pentru doi rideri, destul de abrupta in prima parte, insa nu foarte lunga, cu o aderenta buna, push bike-ul fiind necesar doar in cazul in care ramaneai in plutonul compact si nu aveai cum sa iti mentii ritmul de urcare. Apoi traseul a continuat cu urcari si coborari scurte, profil ce te poate ajuta sa construiesti un ritm solid de cursa. La un moment dat, pe la jumatatea distantei, traseul se intersecteaza pret de cativa kilometri cu cel al alergatorilor, ocazie buna pentru un salut prietenos si cateva incurajari reciproce, dar totodata si o atentie sporita petru a evita un eveniment neplacut. Dar cum fair play-ul trebuie sa primeze in orice sport, nu sunt probleme daca avertizezi din timp, iar astfel colaborarea a fost foarte buna. Adevarata distractie de pe traseu sunt coborarile, nu foarte abrupte, dar rapide datorita starii bune a drumurilor si destul de sinuoase, o ocazie buna pentru a-ti imbunatati tehnica de abordare a curbelor in viteza. Exista pe alocuri si portiuni tehnice cu pietre ascutite incastrate in sol, unde este necesara o atentie sporita pentru a evita o pana care sa iti ruineze cursa. Inainte de ultima coborare care este cea mai lunga si cea mai spectaculoasa datorita faptului ca aceasta se face printre doi pereti inalti de pamant (asemanatori in unele locuri cu un half pipe) pe care ii poti folosi din plin pentru a spori nivelul de adrenalina, efortul iti este rasplatit cu o panorama superba peste campia dobrogeana asa cum veti vedea mai jos in galeria foto. Finalul coborarii coincide cu iesirea din padure dupa care se intra in contact cu arsita specifica zonei pret de vreo 7-8 km, dar pe un drum rapid cu pietris, fara mari probleme de aderenta cu o coborare lina unde se ruleaza cu peste 30 km/h medie de viteza, apoi o scurta trecere prin satul Greci si se iese pe islaz pentru ultima parte unde se pedaleaza in usoara urcare ce se poate dovedi chinuitoare la sfarsit, in functie de nivelul de pregatire.
In concluzie, este un traseu echilibrat, de nivel mediu, care merita cu siguranta revenirea sau parcurgerea in ritm de antrenament. Seamana destul de mult cu cel de la Fara Asfalt Triatlon, despre care am vorbit aici.
Membrii echipei Bike.Point care au participat, Cristi, respectiv Iulian si-au atins obiectivul parcurgand traseul sub doua ore, ocupand locurile 8 si 11 la categoria de varsta.

Cristi si Iuli, la final de cursa la Macin

Praful uscat s-a depus in strat consistent

Duminica am spus ca meritam un somn mai lung dupa care, cu imaginea panoramei de pe masiv in minte, pe care nu am avut timp sa o imortalizam in timpul cursei, am decis sa parcurgem cu totii traseul scurt si ne mai bucuram inca o data de acest loc unic de pe plaiurile mioritice. Indecisi daca vom mai gasi marcajele, ne-am urcat traseul cursei (pe care il gasiti aici) pe aplicatia Dynamic Watch App. Am mers astfel fara grija ca ne vom pierde.

La plecare am dorit sa vizitam si Iacobdeal, lacul ascuns al Dobrogei. Creat in anii ‘30, dupa ce o cariera de granit a fost dinamitata si apoi inundata de izvoare subterane, lacul este litoralul zonei, scaparea localnicilor si a turistilor de canicula necrutatoare. Nu este mare, poate maxim 100m diametru. Apele sale sunt reci in adancuri, dar numai bune la suprafata, iar falezele abrupte ce il inconjoara aproape in totalitate il fac un rai al saritorior. Ne pare rau ca nu am avut camerele cu noi, ca ar fi meritat o poza. Insa e internetul plin de poze cu el. Localnicii erau acolo, tinerii din satele invecinate. Unii se dadeau mari in acrobatiile de pe stanci, alti faceau un gratar mai retras. Turistii erau pe malurile indepartate, in zonele mai linistite. Dupa 2 ture de lac si ceva bronz, am decis ca e momentul sa plecam. Insa va recomandam sa treceti pe aici. Merita o baie si poate un paddle board sau un caiac. Am vazut si cativa pesti mici, insa nu credem ca e rost de pescuit.

Mai jos va lasam cu pozele de pe traseul de a doua zi, iar filmul cursei va sosi el in curand. Mergeti si vizitati zona, prieteni, caci este un loc pastrat in timp, inca departe de masini si galagie. Oamenii sunt frumosi acolo, se vede ca au invatat sa traiasca multe natii impreuna. Zambesc, sunt liniștiți si se uita la tine bland. Merita!