Proba specială 1


Like & SUBSCRIBE la canalul de Youtube

După o zi de sâmbătă ploioasă, cețoasă, cu trasee ude și foarte alunecoase, duminică, totuși, am avut parte de vreme stabilă, iar probele speciale s-au uscat din ce în ce mai mult, pe măsură ce avansam prin etape.

Mai sus e startul de la PS1. Emoțiile primei mele curse de enduro și lipsa de experiență și-au spus cuvântul. Am plecat greșit, în pinionul cel mai mare (rămas așa după urcarea pe transfer), am intrat timid în curbe, pentru că le știam foarte alunecoase de cu o zi înainte, iar parcă îmi era frică să mă înfig în pedale.

Deabia spre final am intrat în ritm, iar după ce Petre m-a depășit, am avut un reper și am putut să mai las frânele. Lame as fuck, las video aici mai mult pentru mine, ca amintire. Băieții buni sigur o să aibă content mult mai bun de privit. 🙂

Proba specială 2


PS2 a mers mult mai bine. Cam asta a fost trendul pe măsură ce ziua a avansat. Principalul factor a fost că am putut să curăț mult mai bine ochelarii, înainte de start, dar și că m-am obișnuit cu casca full face. Proba a fost cu multă portiune de pedalat, ceea ce m-a și avantajat, câteva jumpuri, duble și cu primul rock garden tehnic al zilei. Camera s-a oprit înainte de final, dar oricum porțiunea omisă se va regăsi la finalul PS4.

Proba specială 3


PS3 a mers mult mai bine. Potecile deja începeau să se usuce, iar aderența se îmbunătățea. Proba nu a fost deosebit de tehnică, ba chiar a necesitat din nou multă pedala (deh, așa e când nu ai skill ca să iei viraje în viteză).

A avut un mini rock garden la început, cu un drop mare, însă la final a fost spectacol, pe cel mai tehnic rock garden al zilei. Nu m-am descurcat, dar tot am scos timp mai bun ca la recunoaștere. Pe la jumatatea rock garden-ului am greșit trasa, m-am proptit de o piatră, așa că am dat engage la modul “ciclocross’, cu bicla în spinare, până jos.

Proba specială 4


PS4 a fost aproape o poteca de XC, cu foarte multă viteză și destul de scurtă ca lungime. Am stat pe pedale cred toată tura, mai ales în poiană. Rock garden-ul de la final se uscase și am putut să îl dau mai linșitit, chiar dacă tot foarte încet (lame). Cu o zi înainte îmbraățișasem copacii de câteva ori, aruncat de pe pietrele umede. La final vedeți și secțiunea care a lipsit din PS2, pentru că cele 2 trasee se intersectează la 200 m înainte de finish.

Proba specială 5


La startul PS5 atmosfera era mai liniștită. Lumea era deja destul de obosită dupa transferurile ce au însumat 1600m diferență de nivel în 40km. Am observat că mulți dintre cei care plecau imediat înaintea/după noi chiar au întârziat la slotul de start.

Și eu mă resimțeam, iar poteca nu o cunoșteam deloc, pentru că nu am avut ocazia să îi fac recunoașterea cu o zi înainte. Știam doar că e scurtă, cu mult off-camber și cu destul loc de pedalat. Oboseala, însă, și-a spus cuvântul, iar pe o banală curbă la dreapta mi-a alunecat roata față și am căzut. Nimic grav, însa destul de lame, bine măcar că m-am ridicat repede și cred că am pierdut doar 15 secunde. Oricum, am fost super fericit că am terminat cursa cu bine, cu o prestație chiar peste așteptările și adevaratul meu nivel.

Vreau să îi felicit pe organizatori pentru o cursă organizată excelent, în conditții meteo dificile și în mijloc de val 4 pandemic. La anul cu siguranță că voi reveni, mai pregătit, mai echipat și mai pus pe treabă.