Tura de Rusalii pe potecile din Albesti

Miercuri, 30 mai, intr-o zi superba de vara timpurie. Trec orele destul de repede, probabil datorita gandurilor mele care fug inevitabil la tura din weekendul prelungit de Rusalii. Astfel, in timp ce Youtube-ul imi oscileaza intre folk si Subcarpati, reiau in gand potecile ascunse de pe versantii dealurilor din Albesti. Asa cum probabil ati facut cu totii in minivacanta ce tocmai a trecut, si noi, Andrei, Cristi si Iulian (adica micuta echipa BikePoint), ne-am gandit sa vizitam meleagurile tarii, cu dorinta de a gasi o oaza de liniste, departe de oras. Alternative aveam destule, fie tura Cu Bicicleta La Mare, organizata de Mindruta, fie sa mergem cu bicicletele in Vama, sau sa hoinarim iar prin jurul orasului, pe traseele cunoscute.

De data aceasta, insa, am convenit ca a venit momentul din an in care sa revenim la vatra :), adica la micuta casa de pe malul Argesului, in Dobrotu. Am plecat de sambata, vineri ar fi fost prea tras de par, plus ca aveam reglaje de ultim moment de facut la bicle. Eu chiar vineri seara am luat Giant XTC-ul din shop de la Giant, unde Mario mi-a facut-o sa luceasca, parca era scoasa atunci din folie. Am fost norocosi pe drum, iesirea din Bucuresti a fost linistita. Probabil grosul se ducea in sens invers, catre litoral. Cine sa-i condamne, vremea a fost perfecta.

Am ajuns pe la 10 in Curtea de Arges, unde am facut pit stop de alimentare pentru cele 3 zile. Regulamentar si fara mari excese: ceva carne de gratar, multe legume, putina paine, branzeturi, apa, ceva bere, cidru si vin. Era o iesire sportiva, nu gratarul clasic 🙂
Ne-a cam speriat vremea, ce-i drept, pentru ca fix la sosirea in fata casei s-au rupt norii si a turnat o rapaiala de ne-a facut fleasca, ce a trecut, insa, in maxim 20 de minute, timp in care noi ne-am echipat si am facut planul de atac. Fiind deja ora 13, am decis ca tura lunga o vom lasa pentru a doua zi, iar sambata sa facem frumosul traseu descoperit de noi cu un an inainte. Astfel:

Ziua 1
Am plecat la 13 de la casa, din mijlocul satului Dobrotu si am luat-o spre nord vest, pe drumul asfaltat catre Cicanesti. Primii kilometrii sunt minunati, pe malul unui mic parau, pe un drum retras, flancat de doua dealuri line, pline ochi de apicultori. De indata ce am intrat in sat, am facut stanga si am luat in piept urcarea peste deal, pe DJ 245, catre Valea Calului. Aceasta urcare este asfaltata, ideala si pentru cursiera. Insa este criminala. Adica, cel putin la gradient, face ca dealul de la Seciu (tura despre care am povestit aici) sa para un mic malder micut de pamant. La final esti rasplatit cu o priveliste catre ambele vai, plus o scurta portiune de padure, foarte linistita si pitoreasca. Dupa padure se termina asfaltul si incepe distractia, adica o coborare super rapida pe un drum de tara, prin Valea Calului. Foarte tare, insa mare atentie ca este plina de pietre si cere o atingere delicata, dar ferma, a franei spate. Pe coborarea noastra am fost si opriti de localnici. Sambata s-au sarbatorit Mosii, iar o familie din sat dadea de pomana. Asa ca am primit zambitori, am dat „Bogdaproste” si am facut un mic popas pentru cozonac, coliva si o gura de vin. Carboloading, pai nu 🙂
Coborarea se termina in Bujoreni, unde am luat-o la stanga si am urmat drumul asfaltat catre Vernesti. Aici am facut stanga, fix dupa crasma satului, pe DJ 251. Este iarasi o urcare crunta si lunga, similara cu cea de la inceputul de la Marvin (concurs despre care am povestit aici), pe drum de tara. Iti dai seama ca ai ajuns la finalul ei cand vezi antena de telecomunicatii. In spatele ei se deschide valea si privelistea catre Curtea de Arges. Merita un mic popas si o poza. Rasplata urcarii vine si ea imediat: o coborare de single trail pana la Valea Calului, intai pe pasunile de pe creasta, apoi prin padure, pe poteci foarte tehnice.

Si dupa cateva potriuni mai valonate de drum comunal neasfaltat, vine ultima coborare mare si foarte rapida, la liziera unei paduri, pe DJ 252, pana la malul Argesului. Odata ajunsi la rau, am facut stanga si am mers la relanti prin sat, pana inapoi la casa.
In total, tura are aproape 30 de km. Harta ei este mai jos. Daca aveti Garmin, atunci va puteti descarca din Garmin App Store aplicatia dwMap, in care va puteti urca GPXul turei, ca sa o puteti urma si voi, fara riscul de a va rataci. Desigur, la o privire atenta pe Google Earth, veti vedea ca tura are multe variatii, pe care le puteti face daca aveti mai multe zile la dispozitie.
Ziua 1 s-a terminat foarte fain. Odata ajunsi la cazare, am schimbat SPD-urile pe coasa, grebla si furca si am curatat gradina de iarba inalta (video mai jos), pentru a face loc de gratar. Dupa ce ne-am ghiftuit bine, ne-am pus pe prispa, cu o bere, un joc de UNO si finala UCL la televizor (Hala Madrid !! 😀 ). Regulamentar!

Cycle Route 4421939 – via Bikemap.net

Ziua 2
Azi eram chiar pregatiti de lucruri marete. Habar nu aveam noi ce o sa ne astepte pe drum :)).

Ne-am trezit devreme, am luat micul dejun, am urcat traseul pe ceasuri si ne-am echipat, totul pana la 10. Dupa o mica revizie la bicle (era necesara, fiindca apa din sat este foarte salcie, cauza din care aveam lanturile cu mici pete de rugina), am plecat la 11 pe traseu.
Pana la Arefu a fost de vis. Am luat-o pe single trail pe malul stang al raului, pana la barajul de la Oesti. Absolut minunat traseu, cu portiuni tehnice, zone de viteza, urcari scurte si peisaje de vis: poieni, livezi, fanete, podete peste rau. Colt de rai de MTBist, ce mai! Pozele si filmele vorbesc de la sine.

La Capataneni am facut stanga catre Arefu, unde am facut primul popas. La crasma satului aveau un radler rece rece, numa bun pe caldura de duminica. Din pacate, aici s-a cam terminat frumusetea turei. Dealul pe care voiam noi sa traversam catre Salantrucu pe DJ 249 era plouat, iar utilajele forestiere tocmai ce trecusera pe acolo. Astfel, in loc sa facem o urcare constanta, am fost nevoiti sa facem push bike prin pasuni, pe langa drum. Nu a fost grav, dar preferam sa fim pe bicla. Am pierdut pe putin 2 ore aici. La varful dealului era sa o patim, pentru ca intr-o poiana, fara avertisment, din iarba au aparut cam 10 ciobanesti, undeva la 100m de noi. Imediat am pus biclele in fata (ca un scut) si ne-am retras usor si calm, cat sa iesim din perimetrul lor. Momentul s-a terminat cu bine, noi putin speriati, iar ei mandri ca si-au aparat teritoriul. Eram la mijlocul traseului si nu voiam sa ne intoarcem, astfel ca am ocolit portiunea prin padure. Noroc ca am gasit o poteca de animale. Zona, totusi, este ceva de vis: cabane vechi de-ale ciobanilor, nefolosite de ani de zile, cai si vaci risipiti pe dealuri, verdeata si liniste. Nu aveam frica de ursi, pentru ca in fiecare poiana era cate un animal domestic. Din pacate, odata ajunsi la coama dealului, a inceput ploaia. Ne-am pus “foile de ceapa” si am cotinuat. Nu ne-am putut bucura pe deplin de coborarea catre Salatrucu. Din cauza ploii era greu de coborat pe pamantul ud. Insa odata ajunsi pe drumul forestier pietruit, am dat drumul la supape si am ajuns in mare viteza in sat.
Apoi am tinut drumul asfaltat la stanga, pana in Curtea de Arges. Planul era sa urcam dealul pe la Suici, inapoi spre cicanesti si Dobrotu. Insa pe drum a inceput o ploaie colosala. Efectiv ne simteam ca in potopul biblic. Primele 30 de secunde a fost incomod, insa dupa ce ne-a udat bine, am decis sa o dam inainte. Radeam, faceam haz de necaj, ne strambam la masinile ce treceau (oamenii din ele se cruceau cand ne vedeau). Daca la iesirea din padure aveam noroi PESTE TOT pe noi si pe bicla, la sosirea acasa, atat noi cat si biclele erau imaculate. Asta inseamna mersul la 30km/h prin torentiala, timp de o ora. La sosire am fost intampinati de turma de oi a satului, care se intorcea la stana. Fiti atenti cum ii sare apa din mana lui Cristi. Atat de fleasca eram.

Insa nu va speriati, prieteni, de ploaia si noroiul descris. Daca va alegeti o perioada cand e mai uscat, dupa o saptamana insorita, traseul este minunat. Numai case pitoresti, cu arhitectura veche munteneasca. Pasuni si peisaje scoase din cartile postale si un antrenament pe cinste. Noi am fost si anul trecut, pe un traseu complet uscat, iar experienta a fost fenomenala. In total, tura are 47 de km, iar traseul il aveti mai jos, gata de urcat pe dwMap.

Pentru ca GoPro-ul nostru vechi s-a stricat in acest weekend, nu avem mari filmari de aratat. Insa pozele compenseaza. Va puteti delecta cu ele mai jos.

Noi ne auzim weekendul viitor, prieteni. Echipa de desparte cateva zile pentru a va aduce info de la mai multe curse: La Broaste si Fara Asfalt.
Pana atunci, nu uitati sa iesiti si sa va bucurati de miscare si de aer curat!
#BikePoint – Like & Share!