Sautare, prieteni!

Weekendul final al lunii martie ne-a prins, ca pe multi altii, bucurandu-ne din plin de soarele generos si caldura neobisnuita pentru aceasta luna. Cadrul ideal pentru a lua “la pedala” traseul lung de la Maratonul Vinului. Noi am fost si anul trecut (am scris si un rezumat) la cursa si ne-a placut enorm. Anul acesta, in mod exceptional, pentru ca vom sarbatori 10 ani de cand exista concursul, organizatorii au decis sa readuca la viata traseele “clasice”, care in ultimii 5 ani nu au fost accesibile din cauza ploilor abundente de dinainte de cursa.

Astfel, in 2019 ne vom bucura de tura lunga de 51km, tura clasica de 31km, tura scurta de 18km si cea pentru copii, de 4km. Zic, eu, paleta ideala de optiuni dintre care sa alegem, in functie de chef, timp si antrenament. Noi am decis sa facem tura lunga de 51km, am zis ca este modul ideal de a sarbatori trecerea la ora de vara, cu o zi plina pe coclaurile Subcarpatilor. Mai jos incerc sa descriu, pe cat de bine imi aduc aminte, cum a decurs tura si ce trebuie sa faceti ca sa o parcurgeti si voi fara a va pierde. Noi am cam gresit drumul de cateva ori, pentru ca traseele inca nu au fost marcate complet. Saptamana aceasta au trecut voluntarii si au punctat doar intersectiile.



Pe scurt, pentru cei mai lenesi, aveti filmuletul #Relive, cu momentele esentiale. Track-ul GPS il puteti lua de mai jos, iar noi recomandam sa vi-l incarcati pe ceas folosind aplicatia Dynamic Watch App. Iar daca va tenteaza tura, nu uitati ca avem si un concurs, asa, mai de 1 aprilie 🙂 , in care oferim o inscriere gratuita la eveniment. Mai multe informatii gasiti pe prima postare de pe pagina noastra de facebook.


Relive ‘Recunoastere Marvin 51km’

Plecarea am facut-o, ca de obicei, de la rondul din fata primariei Urlati, loc de unde se da startul si la concurs. Fiindca am ajuns destul de tarziu in oras, aproape de pranz, am zis ca ar fi bine sa facem o mica realimentare la deja faimoasa patiserie din zona. Cum se zice, toate lucrurile bune incep cu o mica pauza 🙂 Cristina si Luiza ne arata cum se face 😛

Carbo loading cu pateuri calde (GRESIT...atat de gresit....)

Carbo loading cu pateuri calde (GRESIT…atat de gresit….)

Ca orice sportiv amator care se respecta (NOT!!!), am inceput serios cu o portie zdravana de pateuri cu branza. Guilty!
Carbo-loading terminat, am pornit pe strazile orasului catre prima urcare de pe traseu. Tineti stradutele, treceti de stadion si de muzeul Belu, iar la capat faceti dreapta, pe urcarea abrupta incadrata de tufisuri. De aici incepe, cred eu, cea mai lunga urcare a traseului, care va tine pana la rezervorul parasit din varful dealului. NOTA BENE: luati cu voi inca de la plecare tot ce aveti nevoie. Eu, probabil inca cu gandul la pateuri, am uitat telefonul in masina si mi-am adus aminte tocmai la rezervor. Astfel, am coborat si am facut urcarea inca o data. Extra 10km pentru Andrei…

Odata ajunsi la rezervor, faceti dreapta, apoi imediat stanga si coborati pana la drum. De acolo tineti drumul inca putin in urcare, veti trece pe langa o padure si apoi o sonda pe partea stanga. Tot cam atunci veti fi rasplatiti pentru lunga urcare cu urmatoarea priveliste:

Privelistea de la rezervor. Nu va lasati amagiti, pe acolo veti urca inapoi.

Privelistea de la rezervor. Nu va lasati amagiti, pe acolo veti urca inapoi.

Nu faceti imediat stanga, pentru acel drum se infunda si ajungeti la o zona de adapat animale. Coborati 20m si de acolo veti vedea poteca de iarba ce coboara spre stanga. Mare atentie aici, pentru ca zona este plina de ciulini (aviz celor ce inca nu au trecut pe tubeless), iar poteca din padure este acoperita de frunze alunecoase. Insa, chiar si asa, coborarea este de senzatie.

Coborarea se termina la marginea satului Mocesti, unde veti merge cativa km pe asfalt, ocazie buna de popas, pentru ca aveti 2 magazine pe drum. Ca un mic sfat, nu va “umpleti” prea tare, pentru ca din sat urmeaza cealalta mare urcare a turei, inapoi catre rezervor. Desi mai scurta ca prima, este mult mai abrupta. La capatul ei ne intersectam cu traseul de 31km. De altfel, cam asta diferentiaza cele doua rute. Cea de 51km este, efectiv, inca o bucla adaugata celei de 31km. Rezervorul din deal este punctul de unde pleaca si se termina a doua bucla.

Odata ajunsi din nou aproape de rezervor, urmeaza alta coborare, luuuunga, de mare viteza si putin tehnica. Intai mergem pe creasta dealului, ca apoi sa intram pe un drum de exploatare la marginea domeniului Davino. Atentie, insa, sa nu ratati iesirea de pe drum la dreapta. Partea buna, daca totusi ratati iesirea, este ca la capatul drumului puteti sa va intoarceti prin vie, asa cum am facut noi, prin fata conacului si sa va intersectati cu traseul de concurs. Daca ne citesc organizatorii, tinem sa mentionam ca si aceasta optiune este foarte buna pentru frumusetea concursului 😉

Foto shoot la finalul coborarii

Foto shoot la finalul coborarii

Am zis, foto shoot :)

Am zis, foto shoot 🙂

Repetitivitate, infinit, contemplare, romantism :P

Repetitivitate, infinit, contemplare, romantism…cat mai e pana se face mustul? 😛

La iesirea din vie veti trece pe langa o biserica veche, cu un turn de lemn foarte rustic. Faceti dreapta si tineti drumul de dale. Langa sat treceti podul si tineti, din nou, drumul de asfalt. Acesta va ocoli santul de irigatie de pe dreapta, va face 180 de grade si va va aduce inapoi spre rezevorul din deal (dar nu chiar pana la el). Este ultima urcare grea a zilei, pe la marginea domeniului viticol.

Biserica veche a satului

Biserica veche a satului

Podul ce trebuie trecut

Podul ce trebuie trecut

Urcarea respectiva, desi mai blanda ca primele doua, vine dupa 40 de km de tura. Picioarele sigur le veti resimti, asa ca va recomand sa mai ridicati privirea din pamant. Colinele terasate sunt superbe, iar tufisurile sunt pline de iepuri si fazani. Eu am avut norocul sa vad cativa.

Terasele viticole sunt superbe

Terasele viticole ofera o panorama interesanta

Urcarea va aduce iar aproape de rezervor, iar langa el totul devine mult mai familiar. Revenim pe o portiune din bucla de 18km folosita in ultimii ani si ne bucuram de coborarea printre vii si acele curbe de mare viteza prin sleauri. Foto stop obligatoriu!

Iulian pe coborare. In urma acestei poze ii vom spune Superman! (sau macar l-am mintit sa asa ii spunem)

Iulian pe coborare. In urma acestei poze ii vom spune Superman! (sau macar l-am mintit ca asa ii spunem)

Iesirea din turnante aduce zambetul pe buze

Iesirea din turnante aduce zambetul pe buze

Coborarea din “turnante” marcheaza si intrarea finala in sat si portiunea de asfalt din anii trecuti, unde in concurs veti putea sa “deschideti supapele”. Ultima intersectie ce trebuie mentionata este chiar in fata la Crama Bazilescu. Acolo iesiti de pe sosea spre dreapta si urcarea scurta printre vii, ca apoi sa reveniti in sat pe stradutele pe care ati plecat la inceputul zilei.

Noi am cam pierdut vremea pe traseu, ne-am si ratacit si nici nu ne-am grabit. Am facut in jur de 5 ore in total. Luand asta in considerare, va sfatuiesc sa va luati apa si ceva de mancat la voi, poate chiar si 2-3 geluri. Singurul pit stop este magazinul din sat, mentionat mai sus. Iar la final, cine stie, poate veti fi rasplatiti si voi cu un astfel de apus, in drumul spre casa 🙂

Apusul peste sinele de tren, la final de tura

Apusul peste sinele de tren, la final de tura

Daca v-am facut pofta sa va dati, dar mai ales sa va inscrieti la cursa, atunci aruncati o privire si la concursul organizat de voi pe pagina noastra de facebook: