Măcin Land of Adventure - treking și camping în culori de primăvară

Partea a III-a: Măcin, un mare munte mic

În partea a 3-a a seriei, lăsăm puțin bicicletele (despre care am vorbit în partea a doua), caiacele și supurile (despre care am povestit în partea întâi) și ne mai liniștim cu trecking pe crestele Pricopanului, prin pădurile de sub Țuțuiatu, dar și cu seri superbe la foc de tabără și dimineți în sunet de păsări sălbatice. Multe dintre pozele din articol sunt facute de către Cristina Ion.

Deci:

Trecking prin Cheile Chediului

Pornind din Greci, numai după ce am cumpărat bilet de la centrul de prezentare al Măcinilor (muzeul modern aflat la ieșirea din sat) și mergând spre sud, trecem întâi de pășunile lungi ce se întind de la sat până la palcul de copaci din dreptul Pietrelor Mariei și stânile de capre. În această zonă, dacă aveți noroc, puteți întâlni șoimi și vulturi de câmpie, popândăi, multe capre și faimosul copac al lui Bezergeanu. Toată zona pare, de fapt, o preerie, mârginită de stâncile masivului Moroianu, formând un tablou scos din filmele western ale anilor ’70. Noi ne desprindem cu greu de peisaj, de fiecare dată când traversăm zona.

Însă adevărata comoară se află după pâlcul de copaci (unde se dă startul la Măcin Mountain Fun). Drumul de pământ urmărește liziera pădurii, continuând spre sud, iar voi mergând pe el, la prima bifurcație faceți stânga și parcați la barieră. De acolo, în liniște deplină și cu ochii și urechile ciulite, urmați poteca ce intră oarecum oblic în crâng. De indată ce lăsați mașinile, dacă aveți noroc să nu fie grataragii prin zonă, padurea vă învăluie și aveți ce animale să priviți la tot pasul, mici sau mari.

Capătul potecii vă lasă la cascada de la baza Cheilor Chediului. Cascadă merită vizitată primăvara, pentru din iunie încolo ea seacă din cauza căldurii dobrogene. Dar în aprilie și mai este cu debit consistent, iar sâncile din jur au muschi de verde aprins. Merge de o poză 🙂

Pe varful stancilor din Cheile Chediului

Din chei ai impresia ca esti in Crai, sau poate pe Moldoveanu

Peisajul la intrarea in chei

Cascada din CHeile Chediului

Stancile din Cheile Chediului

De la cascadă luați poteca pieptiș în stânga. Ea se pierde la un moment dat, dar cheile nu sunt mari, iar fiecare poate ține ce direcție dorește. Însă cu atenție, pentru că stâncile au, estimez, 50m inâlțime, poate chiar mai mult, iar zona necesită grijă la alegerea traseului. Peisajele nu vă dezamăgesc. Noi ne-am oprit la fiecare lespede, pentru poza obligatorie de instagram.

Dar mai important de atât a fost să petrecem minute multe, admirând fiecare mica cascadă, toate izvoarele ce ieșeau din stânci, foarte asemănptoare cu pișătoarele din zona Moieciu. Fiecare piatră avea unul, cu o mica cascadă sub, unde un alt mic univers roia, plin de mușchi, licheni, insecte și flori.

Iar ieșirea din chei am facut-o în ocol, mergând de pe o creastă pe cealaltă. Intre ele, pădurea prindea viață printre mii de ghiocei, urzici și leurdă.

Gusterii din Cheile Chediului

Lumea minuscula din fiecare cascada mica. Poza Cristina Ion

Gargarite in Macin. Poza Cristina Ion

Căutând fosile pe dealul Bujoarele

Într-una dintre diminețile săptămânii petrecute muncind din Măcin, am decis să profităm de atmsofera curată și rece pentru a scoate câteva poze faine. Dar și să ne încercăm norocul la găsit fosile.

Auzisem noi de dealul Bujoarelor, care e bazin fosilifer, singurul din țară. Însă cred că renumele său l-a secătuit de fosilele ce se aflau la suprafață. Noi am căutat 2 zile, fără norocul de a da peste vreun melc preistoric. Însă, pentru că era destul de răcoare, am umblat fără grija viperelor care trăiesc în zonă și am explorat dealurile antice. Și aici, granitul iese din pământ și formează mici adăposturi pentru flori. Iar roca încă este exploatată în carierele din zonă, camioanele oferind șansa unor poze frumoase. Iar lanțul Măcinilor, cu norii lenticulari de-a-lungul lor, au fost cireasă de pe tort. După cum am zis, un mare munte mic 🙂

Lantul Macinilor, vazuti dimineata de pe dealul Bujoarelor. Photo Cristina Ion

Lanurile de rapita din jurul dealului Bujoarelor. Photo Cristina Ion

Camioanele de la cariera Radion

Caprioarele din rezervatia Chervant Priopcea. Poza Cristina Ion

Florile de primavara prin stancile din Dealul Bujoarelor

Pietrele superbe din Pricopan

Tot în aceeași săptămână de remote work din Măcin, după 2 zile reci și ploiase, vremea ne-a răsplatit cu un apus memorabil. Iar noi am decis să profităm din plin de el pe Creasta Pricopanului. Creasta, pentru cei ce nu o cunosc, pare un loc scos din alt tărâm, o mică bucățică de Marte adusă pe Terra.
Granitul și conglomeratele au nuanțe cenușii, galbene și roșii, iar în lumina potrivită au un aer primordial, par prinse în timp, în vremea pterodactililor. Traseul ales de noi a pornit de la cariera din vecinătatea mânăstirii Izvorul Tămăduirii. Am urmat traseul de dungă albastră, făcând o oprire la Pietrele lui Petre (dacă nu mă înșel, așa parcă se numesc).

Pietrele lui Petre, sub creasta Pricopanului

Bobiță, cel mai prietenos (și puricos) partener de potecă

Crsitina, cautand unghiul perfect

Cu greu le pot descrie, pentru că am sentimente mixte atunci când le văd. Imi aduc aminte de altare preistorice, un fel de Stonehendge dobrogean, fiind dispuse în cercuri. Par locuri mistice, unde, demult, omenirea se ruga.

În același timp, seamănă izbitor cu ouă fosilizate, ouă mari de dragon, dispuse în niște cuiburi imense. Iar la capătul lor, una dintr pietre s-a spart fix pe mijloc, formând parcă un tron gigantic, în ton cu întreaga atmosferă a falezelor ce înconjoară locul

Pietrele lui Petre, creasta Pricopanului

Tronul lui Mircea, cred ca asa se numeste

Camping alături de păsări

Iar pentru ca am vorbit intreg articolul despre outdoor și natură, era musai să includ și câteva imagini de la zona de campare. Situată la sud de satul Greci, lângă crângul de copaci din zona stânilor, este, din punctul meu de vedere, cel mai fain loc de pus cortul din țară. Vara este cald, iar copacii bătrâni îți oferă nenumărate locuri unde să agăți un hamac. Apusurile sunt de vis, pentru ca lumina caldă de la golden hour picteaza stancile masivului Moroianu în nuanțe de roșu și portocaliu. Iar noaptea suntem mereu vizitați de o vulpe prietenoasă și de câțiva arici. Unele seri aduc și șacalii din zonă, care mai încearcă să fure cate un miel de la stână, însă nu vă faceți griji, nu se apropie niciodată de oameni.

Ne incalzim la un foc de tabara inainte de culcare

Însă, diminețile sunt cele care fac locul cu adevărat special. Soarele răsare de după creasta Măcinilor. Copacii găduiesc zeci de specii de păsări, fiecare încercând să domine vazduhul cu cantarea ei. De jos din campie se aud chemările stângace ale fazanilor, iar întreg locul are un farmec aparte. Pietrele Mariei, acum 400 de milioane de ani, erau vârful unui lanț muntos de 4000 de metri. Aspectul de creastă nu și l-au pierdut, fiind abrutpe și ascuțite, dominand campia din jur.