In pragul Craciunului 2024, noi am primit un cadou timpuriu, sub forma unei zile exceptionale de schi de tura pe Valea Ialomitei, in inima Muntilor Bucegi. Si ce zi memorabila a putut sa fie! Ne-am bucurat de ore lungi de soare intens, pulvar rece pe versantii nordici, munti inconjurati de o mare nemarginita de nori si un apus senzational la coborarea din munte.
Ziua am inceput-o relativ devreme, cu a doua cabina ce ne-a urcat din Pestera pana la Babele. De acolo am urmat traseul turistic de pe platou, pana la capatul Vaii Sugarilor, iar dupa ce am facut traversarea Cerdacului, caldarea superioara a Vaii Ialomitei se deschidea in fata noastra. De acolo am coborat pe versantul nordic al Muntelui Obarsia, unde mereu gasesc pulvar, fiind adapostit de soare si de vant.
Dupa o pauza de masa la soare, intre bolovanii imensi din caldare, am urcat pe versantul opus, tintind sa ajungem sub stancile de la Varful Gavanele, adica locul unde am terminat sezonul de schi iarna precedenta. Acolo am avut un mic respiro si o sesiune de bronz, asteptand ca zapada sa se mai dezghete putin, inainte de a doua coborare a zilei, spre aceeasi bolovani de jos.
Revin putin la scurta pauza de sus, de sub Gavanele. Privelistea de acolo a fost ceva absolut sezantional. Peisajul ne captiva, mai ales inspre Costila si Muntii Baiului, unde jocul luminii dintre soare, nori si versantii umbriti crea imagini aproape ireale.
In saua dintre Vf Gavanele si Muntele Obarsia, marea de nori parea nesfarsita. In departarea ieseau doar cateva piscuri raslete, dand de gol lanturile muntoase. Se intrevedeau Baiului, Ciucasul si Zaganu, in prim plan fiind Coltii Morarului.
Dupa a doua coborare a zilei, mult mai dificila, pe o zapada ce oscila intre tabla dura ighetata si palcuri de pulvar adunat de vant, am urcat pe partea opusa a Mecetului si ne-am indreptat saua de sub Varful Doamnele. Stiam ca la acea ora am fi avut parte de un mega apus spre Valea Gaura, iar instinctul nu m-a inselat. De sus din sa, chiar daca eram putin sub presiunea orei tarzii, ne-am permis un alt respiro de 15 minute, in care sa admiram maretia acestui peisaj de iarna. Peretele Vaii Gaura era rosu-auriu in lumina apusului, norii pareau si ei ca o patura de lumina, iar in spate se deschidea creasta Pietrei Craiului, Iezerul si Culmea Fagarasilor. Iar in marea de nori, la un moment dat, pentru un scurt moment s-au deschis norii si s-au vazut putin dealurile satului Pestera.
Dupa scurta sesiune foto de sub Varful Doamnele, a urmat lunga coborare inapoi spre masinile ce ne asteptau la telecabina Pestera. Am tinut versantul cat de mult am putut, pana aproape de saritoarea de la cascada Ialomitei. Nefiind atat de multa zapada in zona, am ocolit putin si am intrat pe Chistoaca Obarsiei (sau Culoarul Ialomitei, depinde cum il stiti fiecare), pe care am schiat pana la poteca turistica. Lipsa zapezii, dar si faptul ca aveam 2 splitteri in grup ne-a obligat sa punem echipamentul in spate si sa o luam la pana, pana am ajuns la zona schiabila de la baza Muntelui Obarsia.
Ultima portiune a turei, de la stana Obarsiei pana la masini, am facut-o la frontala, bucurandu-ne de linistea muntelui si de poteca ce ramasese numai a noastra. Coboram pe schiuri si placi, fara mare efort, pe urmele lasate de celelalte grupuri de schiori ce au fost in acea zi pe munte.
La masini am ajunsi, din nou, obositi si epuizati, dar veseli si mandri de isprava acelei zile memorabile.
___
Daca va place ce va prezint aici si vreti sa ne dam impreuna, va astept la turele de initiere, iar daca sunteti deja versati in backcountry, hai la turele de freeride.